Româncă fugită din Italia, unde era condamnată la 8 ani de închisoare. Arestată de Poliția Română

O femeie în vârstă de 32 de ani, originară din comuna Iablanița, județul Caraș-Severin, a fost capturată ieri la Mehadia, după ce a fugit din Italia unde era căutată de autorități.

Polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Mehadia au efectuat arestarea, în urma unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene.

Conform informațiilor, femeia fusese condamnată în Italia la o pedeapsă de 8 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni legate de proxenetism și prostituție.

Detaliile exacte ale infracțiunilor nu au fost încă divulgate, menționează Express de Banat.

După arestare, a fost preluată de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și prezentată procurorului de la Curtea de Apel Timișoara.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Acesta a dispus reținerea ei pentru 24 de ore, urmând ca procedurile legale să continue în vederea extrădării către Italia pentru executarea pedepsei.

Distribuie acest articol