Româncă moartă printre străini la numai 39 de ani. Carmen se lupta de doi ani cu o boală nemiloasă

Carmen Zamfirache, o tânără de naționalitate română în vârstă de 39 de ani, rezidentă în Verdun, unul din cartierele orașului canadian Montreal (Quebec), a decedat recent după o luptă de aproape doi ani cu o boală necruțătoare: cancerul de sân.

Cu o carieră profesională de excepție, Carmen avea o experiență de 16 ani în domeniul turismului unde absolvise, printre altele, Universitatea de Vest Timișoara, McGill University și HEC Montreal.

Carmen Zamfirache, 39 de ani, moartă în urma unei lupte pierdute cu cancerul la sân. Foto: necrocanada.com

Vorbitoare de trei limbi străine (engleză, franceză și spaniolă), Carmen ocupa funcția de manager regional de vânzări la Hotel Bonaventure din  Montreal, după ce evoluase profesional performând în mai multe țări: România, Franța și Canada.

La data de 26 august 2022, Carmen tocmai împlinise frumoasa vârstă de 39 de ani. O femeie devotată și iubitoare, ea a fost inima, sprijinul și echilibrul tuturor celor din jurul său. A dat dovadă de un optimism și o determinare incredibilă și nu a renunțat niciodată, așa cum se precizează în necrologul canadian.

Potrivit rudelor sale îndurerate, conaționala noastră a adus speranță și bucurie tuturor celor care au cunoscut-o. Momentele intense de fericire pe care le-au trăit toți cunoscuții ei, le vor rămâne acestora pecetluite pe viață în amintiri și în inimi.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După doi ani de luptă cu necruțătoarea boală, tânăra femeie a suferit dureri mari în ultima perioadă, astfel încât nu mai simțea o calitate a vieții. A fost o luptătoare și nu voia să moară, deoarece iubea nespus viața. Dar boala a fost nemiloasă.

În timp ce apropiații plâng pierderea sa, ei se alină cu gândul că ea este acum din nou în pace, fără dureri, deoarece s-a dus să se alăture părinților ei printre îngeri.

Conform dorințelor sale, rudele ei vor organiza o slujbă de înmormântare tipic românească vineri, 23 septembrie, între orele 17:00 și 21:00.

Aceleași rude îi invită pe toți cei care au cunoscut-o să vină la slujbă cu cele mai frumoase amintiri pe care le-au avut alături de Carmen.

De asemenea, rudele fac apel la fiecare dintre cunoscuți și nu numai, deoarece au nevoie de ajutor pentru a plăti cheltuielile de înmormântare. Atât pentru a onora ultimele dorințe ale lui Carmen, cât și pentru a își oferi mângâiere sufletească pentru că au reușit să-i îndeplinească ultimele dorințe.

Carmen a cerut să-i fie repatriată cenușa în România și o parte să fie împrăștiată la Cadiz, un superb oraș spaniol de coastă, în apropierea căruia se unesc apele Oceanului Atlantic cu cele ale Mării Mediterane. Carmen și-a dorit ca slujba dedicată în memoria ei să susțină și cauza luptei împotriva cancerului la sân.

Toți cei care vor să onoreze memoria lui Carmen o pot face accesând link-ul de strângere de fonduri de pe GoFundMe. Conform generozității fiecăruia, surplusul obținut va fi donat Fundației pentru Cancerul de Sân.

Cei care doresc să-i aducă lui Carmen un ultim omagiu, pot vizita Salonul Actuel, la adresa 4500 Rue de Verdun, vineri, 23 septembrie, între orele 17:00 și 21:00. Dumnezeu s-o ierte!