Româncă obligată să părăsească Italia. Mădălina este acuzată că nu s-a integrat social în această țară

Mădălina Gavrilescu are 39 de ani și de 10 locuiește în Italia, la Roma. Este o activistă a mișcării de stradă pentru dreptul la locuință, atât al italienilor cu un venit minim cât și a cetățenilor străini. Mădălina a participat la numeroase demonstrații în care se cere dreptul la o locuință socială al cetățenilor defavorizați, iar pe data de 15 ianuarie a primit un ordin de expulzare din partea autorităților prin care i se cere să părăsească teritoriul Italiei, cu o interdicție pe 5 ani.

Ordinul emis de Prefectura din Roma, pe baza unui raport întocmit de poliție, îi cere Mădălinei să părăsească în termen de 30 de zile Italia și să nu se mai întoarcă pe perioada a cel puțin 5 ani. „O fac pentru a reprima activiștii din Mișcare, în special migranții. Este un act politic”, a declarat românca. Motivațiile ordinului constau, potrivit celor raportate de organele de poliție, printr-o serie de încălcări ale normelor privind întrunirile în locurile publice precum și „rezistență față de un funcționar public”. Acestea sunt acuzațiile aduse Mădălinei Gavrilescu care, pentru cei de la Prefectură, sunt comportamente ce „evidențiază lipsa integrării sociale”. De aceea, Mădălina trebuie să fie îndepărtată de pe teritoriul național italian.

Românca se apără declarând: „Am participat la aceste acțiuni dar s-au desfășurat într-un context de luptă colectivă. Demonstrațiile au avut loc sub patronajul unor instituții pentru a aduce în atenția Statului necesitatea de locuințe pentru populația săracă și pentru a denunța starea de abandon a multor clădiri din oraș în fața unei cereri a spațiilor de locuit mereu în creștere. Pentru aceste participări ale mele nu mi s-a intentat niciodată vreun proces și nu am primit nicio condamnare. Pentru ce sunt obligată să plec?”

Mădălina a sosit la Roma în urmă cu 10 ani și era absolventă de liceu în România. Cu toate acestea a vrut să obțină și o diplomă de studiu italiană pentru a-și găsi mai ușor de lucru și astfel a participat la cursurile intensive ale unei școli gimnaziale pentru a dobândi cunoștințe cât mai temeinice și a stăpâni cât mai bine limba italiană: „Am decis să trăiesc și să muncesc în Italia și am vrut să învăț cum să mă exprim bine în această limbă, nu numai să o înțeleg, am vrut să citesc și să scriu corect din respect pentru mine și pentru cei din jurul meu”, spune românca noastră.

Până în aprilie 2018, Mădălina a fost angajată într-o cooperativă de curățenie. „Apoi s-a închis și am primit șomaj până în luna noiembrie. Deci, conduc o viață normală, nu sunt o delincventă, nu am vreo infracțiune la activ. Aceste plângeri sunt legate de activitatea mea politică și culmea, sunt considerată o imigrantă care nu a reușit să se integreze.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mădălina este foarte activă din punct de vedere social, chiar și în cadrul asociației de locatari în care trăiește din cartierul Casal Boccone. „Din 2014 am ajutat la crearea de spații de joacă dedicate copiilor, am organizat și ianugurat o mică bibliotecă deschisă întregului cartier. În sala de sport, în fiecare sâmbătă, după școală, se țin cursuri de dans. În septembrie am inaugurat „Teatro Caos”, iar până în primăvară vom prezenta un program de evenimente. Pregătim un spectacol cu ​​cei mici. Nu trebuie să uităm că oamenii decid să locuiască în aceste case sociale, „populare” cum le numesc italienii, pentru că nu pot plăti o chirie. Pentru că au nevoie să-și recapete demnitatea după ce au fost aruncați în mijlocul drumului. Și în acest oraș alternativele sunt din ce în ce mai puține. Dar nu suntem criminali!”

În timp ce românca pregătește un recurs împotriva ordinului de expulzare, la care va fi cerută și o suspendare, atenția asupra cazului ei crește. Un grup de reprezentanți, angajați în cercetarea proceselor de integrare ale migranților, au făcut apel în vederea revocării ordinului său de expulzare.