Româncă plecată la muncă în Italia, clipe de coșmar după moartea bruscă a soțului. „Ceva nu se leagă”

La doi ani de la tragedia care a avut loc pe un șantier din Craiova, Maria caută încă să descopere adevărul din spatele morții soțului său, Marin, suspectând că detaliile incidentului au fost mușamalizate.

Marin, un fierar-betonist cu ani de experiență, a decedat subit pe 7 iulie 2022, în condiții neclare, în timp ce soția sa lucra în Italia.

În dimineața fatidică, Maria a avut o conversație obișnuită cu Marin, care nu i-a indicat nicio problemă iminentă.

„Am vorbit la 06:45 pe cameră cu soțul meu și mi-a zis că a fost la plimbare cu cățelul și se pregătea să meargă la muncă. Apelul a fost foarte scurt; părea grăbit”, a relatat Maria pentru emisiunea Acces Direct.

La scurt timp după aceea, situația a luat o întorsătură gravă. Marin a început să se simtă rău la locul de muncă, plângându-se colegilor de o durere acută în piept.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Și-ar fi anunțat superiorii că nu poate munci și că are nevoie de o adeverință pentru a merge la doctor”, a explicat Maria. „Nu știu cât e de real, nu am aflat de la patron, ci de la un coleg.”

Femeia, pentru care moarte bruscă a soțului rămâne un mister încă nedezlegat, susține că detaliile morții bărbatului nu au fost pe deplin investigate sau raportate corect, iar ea crede că adevărul a fost ascuns:

„Eu în acea perioadă lucram în Italia și vorbeam cu soțul meu dimineața, când pleca la serviciu și seara când se întorcea. Nciodată nu mi-a spus că ar avea probleme de sănătate. Ceva nu se leagă”, a adăugat ea.

Acum, la doi ani după incident, Maria își dorește mai mult decât oricând să înțeleagă ce s-a întâmplat în acea zi fatidică pe șantierul din Craiova și cine ar putea fi responsabil pentru moartea neașteptată a soțului ei.

Distribuie acest articol