O româncă redeschide un local renumit din sudul Italiei. Judecătorii i-au acordat încredere deplină

O activitatea comercială istorică a comunității din Reggio Calabria, „Naos”, situată pe malul mării din cartierul Gallico al orașului, și-a redeschis recent porțile. Și acest fapt a fost posibil datorită unei femei românce și unui avocat italian care a ajutat-o în demersurile sale. Restaurantul a fost pus sub sechestru de către instanța de judecată pentru presupuse evenimente legate de crima organizată, acum a fost redeschis și încredințat în mâinile româncei noastre de către judecători.

Localul este bine cunoscut ca bar și restaurant și a reprezentat ani de zile un punct de referință pentru întreaga comunitate de pe teritoriul orașului Reggio Calabria. Acum, își poate relua în sfârșit activitatea în urma sentinței judecătorești a administrației judiciare care a decis în favoarea Mihaelei Petre. Românca noastră a fost asistată în instanță de avocatul Marco Crocitta și sprijinită de firma de contabilitate Financial Accounting Dottor Giovanni Morabito, profesioniști cu experiență, care au acordat sprijinul lor în toate etapele impuse de lege în vederea redeschiderii localului sechestrat de la persoane care aveau legătură cu mafia în zona respectivă.

Mihaela Petre are o bogată experiență în domeniul alimentației publice și cu sprijinul avocatului Crocitta ea a obținut un contract de 4 ani pe gestiunea renumitului local, reușind să răspundă tuturor cerințelor impuse de judecător pentru a obține desfășurarea în norme legale a activității comerciale. Un avantaj al româncei noastre a fost faptul că ea a lucrat în unitatea respectivă înainte ca aceasta să fie supusă sechestrului iar legea italiană  prevede o serie de clauze favorabile pentru foștii angajați, pentru a-și putea recupera locurile de muncă pierdute din vina angajatorilor.

Redeschiderea localului reprezintă și crearea mai multor locuri de muncă pentru localnici iar faptul că a fost încredințat unei femei de origine română este o victorie pentru avocatul Marco Crocitta care ne declară: „În aceste vremuri în care politicienii italieni se mobilizează împotriva străinilor din Italia cu o propagandă de rasism și xenofobie, am ajutat ca o activitate comercială istorică a orașului Reggio Calabria să fie dată în mâna unei femei românce.”

Foto: Tribunalul din Reggio Calabria
Distribuie acest articol