Româncă și fiul ei ținuți ostatici în Italia de fostul soț. Bărbatul a încercat să incendieze mașina femeii

Carabinierii din Cerveteri (Lazio) au arestat un cetățean român în vârstă de 40 de ani care i-a ținut ostatici timp de o oră pe fosta soție și pe fiul lor. Anterior, bărbatul stropise mașina femeii cu benzină și voia ca ea să-și retragă plângerea făcută la carabinieri, relatează Terzo Binario.

Carabinierii au primit un apel la 112 de la victimă, o româncă în vârstă de 43 de ani, care le cerea disperată ajutorul. Bărbatul, de care femeia era divorțată și care cu doar trei zile înainte îi stropise mașina cu benzină amenințând că îi dă foc, venise la domiciliul ei și suna la interfon cu mare insistență.

În acel moment femeia a anunțat carabinierii, dar bărbatul, care între timp reușise să intre de pe balcon în apartamentul situat la etajul întâi al blocului, a luat un cuțit din bucătărie și a început să o amenințe obligând-o să se așeze pe canapea împreună cu copilul lor.

El a încercat să o convingă pe fosta soție să sune din nou la carabinieri și să le spună că își retrage plângerea făcută cu trei zile înainte, atunci când bărbatul i-a stropit mașina cu benzina, și că totul a fost inventat de ea.

Când carabinierii au sunat la ușa femeii, bărbatul i-a forțat pe cei doi, tot sub amenințarea cuțitului, să nu facă zgomot pentru a se crede că în apartament nu era nimeni.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La un moment dat, agresorul s-a panicat și a ieșit pe balcon de unde intenționa să sară și să fugă pentru a scăpa de carabinieri, dar femeia a reușit să deschidă ușa de la intrare și carabinierii l-au blocat imediat. Bărbatul a fost arestat și dus la închisoarea din Civitavecchia, în așteptarea audierii de validare în fața judecătorului de instrucție al instanței locale.

Carabinierii au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia, unde au găsit un pistol de calibru 32, de epocă, dar perfect funcțional. Arma și cuțitul folosit la amenințarea mamei și copilului, au fost sechestrate.

Arma și cuțitul sechestrate de carabinieri
Distribuie acest articol