O româncă și un italian întrețineau relații sexuale într-un parc din Italia. Acuzați de acte obscene

Un bărbat italian în vârstă de 30 de ani și o femeie română de 35, au fost denunțați pentru infracțiunea de acte obscene după ce au fost filmați de trecători cum făceau sex într-un parc din „Piazza Monza”, în Dueville, provincia Vicenza. Carabinierii s-au autosesizat după ce au văzut videoclipul pe internet.

Miercuri, 12 septembrie, spre seară, cei doi îndrăgostiți întrețineau un adevărat raport sexual în parcul public din centrul localității sus menționate.

Trecătorii, indignați de lipsa de decență a celor doi care se iubeau cu patimă, i-au filmat și au postat videoclipul pe internet. Carabinierii companiei din Dueville, de îndată ce l-au vizionat, au demarat imediat investigații menite să-i identifice pe cei responsabili de acest gest.

Au fost suficiente doar câteva ore, până când cei doi iubiți au fost identificați, el, un italian din Thiene, în vârstă de 30 de ani, ea, o femeie de origine română, de 35 de ani, scrie vvox. Cei doi iubiți  au fost denunțați pentru infracțiunea de acte obscene într-un spațiu public.