Români în lume: Maria, 29 de ani, împușcată în fața casei. Moare în brațele surorii ei

O tânără română originară din județul Sibiu a fost  împuşcată de doi bărbaţi chiar în faţa casei sale, la Zaragoza, în Spania. Maria Marian avea 29 de ani şi a murit în braţele surorii ei, care a asistat la întreaga tragedie.

Maria a fost practic executată în stil mafiot, fiind împuşcată mortal în faţa propriei case

În seara zilei de miercuri, 21 noiembrie, în jurul orei 20:00, femeia se întorcea acasă împreună cu sora ei. Cele două locuiau cu tatăl lor, în Torre de Urzaiz, o suburbie a oraşului Zaragoza. Când să coboare din mașină, doi bărbaţi care se pare că o așteptau pe conaționala noastră ascunși, în întuneric, s-au apropiat de ea şi au deschis focul de aproape, cu pistoalele, apoi au fugit cu un autoturism de culoare roşie. „Am auzit două împuşcături, apoi o maşină care a plecat în viteză.”, a declarat o vecină pentru heraldo.es, citat de Observator.

Sorina, sora Mariei era şi ea în maşină în momentul atacului. Maria a murit în braţele ei, la foarte scurt timp după ce a fost lovită de gloanţe. Tatăl celor două românce era în casă şi le aştepta la cină, auzind împuşcăturile a ieșit și el afară unde a văzut îngrozit ceea ce se întâmplase.

Casa în care locuia Maria. Foto: Observator

Autoritățile bănuiesc că Maria ar fi putut fi ucisă într-o reglare de conturi legată de droguri

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Suspecţii ar putea avea legături cu traficul de droguri, scrie presa spaniolă și nu au fost găsiţi deocamdată, dar felul în care românca a fost executată indică o reglare de conturi.

Unul dintre suspecţi, conform declaraţiei dată de sora victimei, ar fi un bărbat cu vârsta între 35 şi 40 de ani, nu mai înalt de 1,65 metri, păr blond tuns scurt, fiind îmbrăcat cu o scurtă kaki. Al doilea ar avea aproximativ aceeaşi statură, purta blugi negri şi un sacou de culoare închisă.

Poliţia a instituit filtre în întreaga provincie şi-i caută pe cei doi asasini. Un dispozitiv impresionant de agenţi sunt pe urmele lor.

Distribuie acest articol