România promovată în lume de un jurnalist britanic: „Străinii nu au habar cât de frumoasă e România”

„Flavours of Romania” este o serie de documentare realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley, autorul faimoasei serii „Wild Carpathia”, prin care România a fost promovată în întreaga lume. Seria este alcătuită din 9 episoade şi prezintă unele dintre cele mai frumoase şi mai puțin cunoscute locuri ale României. „Flavours of Romania” militează pentru conservarea patrimoniului natural şi cultural al României.

Charlie Ottley s-a îndrăgostit de frumuseţile României în timp ce filma seria de documentare „Wild Carpathia”, serie ce avea să facă înconjurul lumii. „Wild Carpathia” a avut un mare impact peste hotare, audienţa cumulată în cele 110 ţări în care s-au difuzat documentarele ridicându-se la 100 de milioane de telespectatori.

Într-un interviu pentru cotidianul Adevărul, jurnalistul Charlie Ottley spune că a vizitat pentru prima dată România în 2011, iar de atunci se întoarce în fiecare an:

„Cred că România este una dintre cele mai frumoase ţări din lume. Mulţi vest-europeni şi americani au idei preconcepute despre România, idei bazate pe ignoranţă. Şi toţi aceşti oameni nu realizează ce destinaţie fantastică este România. Şi mai cred că România promovează aceleaşi locuri, tot timpul, precum Castelul Bran sau mănăstirile din Moldova. Însă sunt multe alte locuri minunate de văzut în România. Am vrut să arăt românilor şi lumii cât de multe are de oferit această ţară.”

Senatul României a adoptat recent un proiect ce permite defrişările în pădurile virgine ale ţării. La întrebarea cât de periculos este acest proiect pentru pădurile virgine din România, jurnalistul britanic răspunde: „Este extrem de periculos acest proiect. Mai sunt foarte puţine păduri virgine în Europa, iar defrişările în pădurile virgine ar trebui declarate ilegale. Pădurile virgine sunt o resursă de nepreţuit din punct de vedere ecologic şi sunt de asemenea o resursă cu potenţial foarte mare pentru turism. Iar acolo unde se fac defrişări în pădurile României trebuie făcute şi replantări cu aceleaşi specii originare şi totul într-un mod sustenabil. Nu e normal să rămână porţiuni mari fără copaci pe munţi în urma defrişărilor, pentru că asta distruge solul şi ecosistemul. Şi dacă se va continua aşa, acele zone nu vor supravieţui.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Charlie Ottley , realizatorul seriei documentare Wild Carpathia

Din 2011, Charlie Ottley şi-a dedicat energia pentru a lupta pentru păstrarea bogăţiilor naturale ale României, realizând seria Wild Carpathia, difuzată în 110 ţări şi tradusă în 11 limbi. În vara lui 2017, Charlie Ottley a prezentat ultimul episod din Wild Carpathia la sediul ONU din New York, fiind aplaudat la scenă deschisă de reprezentanţii a 193 de ţări şi 400 de VIP-uri invitate la eveniment.

„Oamenii nu ştiu cât de frumoasă e România” spune el, „au idei preconcepute despre orfani, Transilvania, Dracula, ţigani, toate aceste mizerii. Sunt destui americani care cred că Transilvania e o ţară, ei nu au auzit de România. Sunt şi destui britanici care cred că România şi romii sunt acelaşi lucru. Şi nu sunt! Sunt multe idei preconcepute pe care eu vreau să le schimb. Vreau ca oamenii să înţeleagă faptul că România este o ţară foarte complexă din punct de vedere cultural. România are o diversitate culturală şi istorică uriaşă. Prin „Flavours of Romania” încercăm să arătăm oamenilor din întreaga lume cum e România, să surprindem spiritul acestei ţări şi să arătăm cât de minunaţi sunt românii. Cred că cei care vor urmări „Flavours of Romania” se vor îndrăgosti de români când vor vedea ce oameni minunaţi sunt.”

Charlie Ottley s-a născut în Winchester, Marea Britanie. De profesie jurnalist, scrie constant pentru The Dail Mail, Food and Travel Magazine şi Vanity Fair.

Distribuie acest articol