România dată în judecată la Curtea Europeană de Justiție pentru gropile de gunoi neconform.

O problemă mult mai gravă și mai urgentă în România decât cea a condițiilor din penitenciarele românești și a legilor din Codul Penal o reprezintă depozitele municipale de deșeuri din marile municipii românești care, potrivit unei anchete făcute de o comisie a Curții Europene, sunt neconforme cu Directiva 1999/31/EC.

România era obligată să închidă sau să reabiliteze până la data de 16 iulie, 2009, nu mai puțin de 68 de gropi de gunoi declarate neconforme cu directiva UE, însă, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent, ceea ce a dus la trimiterea în judecată a României la Curtea Europeană de Justiție. Executivul Curții Europene precizează într-un comunicat de presă că aceste depozite neconforme prezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și pentru mediu.

În trecut, Ministerul Mediului a avertizat că România riscă să plătească, începând cu 2017, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru că autoritățile românești nu au rezolvat această problemă a gropilor de gunoi.

„Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de transpunere a Directivei 2012/19/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită la 1,740 milioane de euro, cât și a unor penalități achitate periodic și cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv 14 februarie 2014”, scrie Agerpres.

De asemenea, Ministerul Mediului comunică faptul că responsabilitatea pentru rezolvarea acestor probleme aparținea în totalitate autorităților locale și toate sancțiunile vor fi suportate din bugetele locale. Deși la ora actuală 35 de județe din România dețin sisteme integrate pentru deșeuri, transmite Agerpres, doar unul singur dintre acestea funcționează.

România nu este singura țară, însă, împotriva căreia s-au luat astfel de măsuri, alte șase state din Uniunea Europeană aflându-se în aceeași situație: Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia. Curtea Europeană de justiție a emis, până în prezent, hotărâri care condamnă trei dintre acestea: Bulgaria, Cipru și Spania.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Te-ar mai putea interesa

Publicitate
Susține publicația noastră!