România: O femeie s-a baricadat cu copilul în casă după ce tatăl minorului, un italian care a câștigat custodia, a venit să-l ia

Un copil de 6 ani este ținut practic ostatic în aceste ore în județul Brașov de către propria sa mamă, o femeie cu afecțiuni psihice, după ce tatăl copilului, un cetățean italian care a câștigat custodia, a venit să-l ia. Negociatorul Poliției încearcă să o convingă pe femeie să elibereze minorul.

Potrivit Mediafax, totul se întâmplă în aceste ore într-o locuință din orașul Ghimbav, județul Brașov, unde funcționarii de la Protecția Copilului au sesizat polițiștii în legătură cu o femeie în vârstă de 39 de ani care s-ar fi baricadat în casă împreună cu copilul ei de 6 ani. Femeia refuză orice contact cu autoritățile, iar un negociator al Poliției încearcă să deschidă un dialog cu ea pentru a convinge-o să elibereze copilul.

„La fata locului se află echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov, precum şi un negociator din cadrul instituţiei noastre, care încearcă realizarea unui dialog, în vederea scoaterii în siguranţă din locuinţă, atât a copilului, cât şi a persoanelor aflate în interior”, au anunțat reprezentanții Poliţiei Braşov.

Imagine de la locul fapte. Foto: brasovmetropolitan.ro

Conform celor relatate de unele surse din rândul autorităților intervenite la fața locului pentru a elibera copilul, tatăl copilului este un cetățean italian și a venit să ia copilul în baza unei sentințe emise într-un tribunalul din Italia. Aceleași surse spun că femeia ar avea probleme psihice grave și că atunci când tatăl a venit să ia copilul, femeia s-a baricadat cu acesta în locuință și refuză orice discuții, atât cu familia cât și cu polițiștii.

Din informațiile transmise de ziarul local Brașov Metropolitan reiese că tatăl copilului a sesizat autoritățile în mai multe rânduri prin intermediul liniei verde „Telefonul Copilului“ în privința faptului că femeia refuză să-i dea copilul. Prima sesizare din partea italianului se pare că a fost făcută în luna decembrie 2019. Aceasta este cea de-a treia tentativă din partea autorităților de a deschide dialogul cu mama copilului, dar aceasta refuză să-i primească în casă și discută doar prin fereastră cu ei, relatează Lidia Mailat, purtător de cuvânt al DGASPC Brașov.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Polițiștii și jandarmii au decis să nu pătrundă cu forța în locuința pentru a nu speria copilul.

Distribuie acest articol