România la salonul de carte de la Torino: cultura română – cultura europeană

România participă pentru al unsprezecelea an consecutiv, cu un stand naţional, la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, 18 evenimente fiind organizate de Institutul Cultural Român, în cadrul celei mai importante manifestări de profil din Italia, desfăşurată în perioada 9-13 mai.

Tema ediţiei cu numărul 32 a Salonului, potrivit unui comunicat al ICR transmis Agerpres, este „Il gioco del mondo” (Jocul lumii), iar conceptul standului României, cu o suprafaţă de 120 mp şi o grafică ce evocă apartenenţa culturii noastre la cultura europeană, precum şi contextul în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, este Romania: La cultura romena – cultura europea / România: cultura română – cultura europeană

Programul românesc de la această ediţie reuneşte deopotrivă autori clasici şi contemporani, incluzând atât dezbateri în jurul unor volume de Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, George Călinescu sau Gherasim Luca, precum şi lansarea unor ediţii în limba italiană semnate de Mircea Cărtărescu, Andrei Oişteanu, Aura Christi, Eugen Uricaru, Geo Vasile, Nicolae Dabija, Igor Bergler, Ion Pop, Valeriu Nicolae şi Elena Liliana Popescu. Nu vor lipsi nici cărţile despre cultura română scrise de autori italieni, precum Mario Casella, Antonio di Gennaro şi P. Giustiniani sau Vicenzo Fiore.

Circa 40 de invitaţi, români şi italieni, vor lua cuvântul în cadrul celor 18 evenimente găzduite de standul României, manifestări care au scopul de a promova relaţiile bilaterale în domeniul literaturii, al traducerilor, al politicilor editoriale, dar şi de a stimula interesul specialiştilor, editorilor şi traducătorilor pentru cultura română.

Au răspuns invitaţiei Institutului Cultural Român scriitori, românişti, traducători, istorici, critici literari, reprezentanţi ai unor edituri italiene şi jurnalişti culturali: Giancarlo Baffo, Mauro Barindi, Igor Bergler, Antonio Buozzi, Riccardo Calimani, Irma Maria Grazia Carannante, Mario Casella, Dan Octavian Cepraga, Aura Christi, Horia Corneliu Cicortaş, Alessio Colarizi Graziani,Nicolae Dabija, Gian Luca Del Marco, Antonio Di Gennaro, Marco Dotti, Vincenzo Fiore, Luigi Franco, Gabriela Gheorghişor, Guido Guastalla, Olga Irimciuc, Bruno Mazzoni, Valeriu Nicolae, Nicolae Oprea, Andrea Pipino, Max Ponte, Ion Pop, Adrian Popescu, Elena Liliana Popescu,Violeta Popescu,Giovanni Rotiroti, Roberto Russo, Vanni Santoni, Roberto Scagno, Francesco Testa, Paolo Tomasella, Michela Topala, Eugen Uricaru, Geo Vasile, Davide Zaffi”, precizează sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Participarea românească la Salonul Internaţional de Carte de la Torino este organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania.

Distribuie acest articol