Fenomenul crizei de muncitori se întâlneşte aproape în toate sectoarele economice din România.
Fenomenul a fost generat de plecarea masivă a forţei de muncă din ţară, mai ales începând cu data intrării României în Uniunea Europeană, când milioane de români au optat pentru a lucra în străinătate. O altă cauză ar putea fi desfiinţarea, în urmă cu câțiva ani, a învăţământului profesional. Un al treilea motiv al crizei muncitorilor este atitudinea patronilor de firme private, care deşi s-au confruntat cu acest deficit de forţă de muncă, s-au ferit cât au putut de mult să le mărească salariile angajaţilor, ceea ce nu a făcut decât să adâncească acest deficit.
Reprezentanţii şantierului naval Vard din Tulcea, unul dintre cei mai mari angajatori din industrie, au declarat recent că vor aduce 300 de muncitori din Vietnam, în condiţiile în care nu mai găsesc sudori şi lăcătuşi români. Sudorii români cu experienţă au plecat pe contracte de muncă în Germania, Finlanda sau Anglia, unde câştigă echivalentul a 2.000-3.000 de euro pe lună. În România, un sudor cu experienţă câştigă până la 3.000 de lei (670 de euro) net lunar, potrivit datelor de pe piaţă.
Învăţământul românesc „produce” în jur de 10.000 de absolvenţi de şcoli profesionale pe an, de zece ori mai puţin faţă de acum un deceniu, iar marii jucători din industrie încep să-şi acopere deficitul de sudori sau lăcătuşi prin importul de angajaţi din state cu costuri salariale mai mici.
„Nu vin suficienţi tineri din urmă, iar dintre cei care vin foarte puţini se orientează către învăţarea unei meserii”, spune şi Nicu Durău, directorul de Resurse Umane al Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători din industria prelucrătoare.
Educaţia şi formarea profesională adaptate la cerere au fost subiecte neglijate complet în ultimii ani în agenda publică din România. S-a ajuns astfel la situaţia paradoxală ca o ţară cu puţini angajaţi raportat la populaţia activă să nu mai ofere salariaţi la nivelul cerut de angajatori.
Companiile cer nu doar absolvenţi de facultate, ci şi tineri specializaţi în şcoli profesionale, iar în lipsa angajaţilor specializaţi pe meseriile de care au nevoie, multe companii mari au început să îşi facă propriile şcoli de calificare.
În România mai erau în 2015 doar 27 de şcoli profesionale faţă de 800 în anul 1998 sau 150 de şcoli în anul integrării în Uniunea Europeană. Dezastrul s-a accentuat în 2009 când fostul ministru al învăţământului Ecaterina Andronescu a luat decizia de a desfiinţa şcolile profesionale motivând la acea vreme că nu există cerere din partea elevilor. Ulterior, mediul privat s-a implicat în reînfiinţarea şcolilor profesionale astfel că cele 27 de unităţi din 2015 reprezintă o triplare faţă de 2012, precizează zf.ro
