Românii din Italia găsiți morți în casă, trei vieți distruse în numai câteva minute

Doi români, soți și soție, ambii în vârstă de 50 de ani, au fost găsiți morți vineri, 15 octombrie, în bucătăria apartamentului din Montesilvano (Abruzzo), unde locuiau de aproximativ 15 ani. Daniel Ștefan Corboș și-a lovit mortal soția, pe Cristine Florida Cicio, apoi s-a sinucis. În urma lor a rămas un băiețel de numai 10 anișori, relatează Il Messaggero.

Daniel și-a pierdut recent locul de muncă și pare că din această cauză suferea de depresie. Dar nu poate fi o scuză pentru ceea ce s-a întâmplat în casa celor doi români de pe via Tagliamento, o stradă îngustă, unde locuiau de mult timp și unde erau cunoscuți și respectați de toți vecinii care au despre ei numai cuvinte de laudă. „Erau persoane oneste, responsabile, civilizate și mereu politicoși cu cei din jurul lor”, au declarat vecinii și cunoscuții despre ei.

Din exterior păreau un cuplu frumos, în interiorul casei însă, de ceva vreme, necazurile și problemele provocate de un buget familial redus din cauza pierderii locului de muncă al bărbatului, ajunseseră să erodeze relația și cei doi soți se certau din ce în ce mai des.

Daniel (îi plăcea să fie numit „Cristian”), lucrase ca zidar, iar Cristina se ocupa cu mici servicii estetice și de curățenie la domiciliu. „Alerga mereu de colo, colo”, a spus o vecină, care a adăugat: „Pentru copil ambii aveau o dragoste infinită.”

Ancheta este în curs de desfășurare, dar din primele cercetări a reieșit că vineri, în jurul orei 8.00 – 8.30, Daniel și-a dus fiul la școală, apoi s-a întors acasă unde a început să se certe cu soția. O ceartă care a durat aproximativ 10 minute, nu mai mult, în care probabil niciunul dintre ei nu și-a dat seama de gravitatea vorbelor pe care și le-au spus. Cert este că bărbatul și-a ieșit din fire atât de tare, încât a pus mâna pe un cuțit și și-a omorât soția cu o lovitură în zona gâtului, apoi și-a luat viața tot cu un cuțit pe care și l-a înfipt în zona pieptului.

Trei vieți distruse în numai câteva minute, doi oameni care au sfârșit înainte de vreme, într-un mod deosebit de tragic și un copil care va crește fără părinții săi.

Carabinierii au fost anunțați de Nicola, care locuiește în casa de alături și care la un moment dat a auzit un țipăt puternic și disperat. Marco, fratele lui Nicola, a ieșit imediat în balcon și s-a uitat spre apartamentul românilor noștri. A apucat să vadă după perdeaua albă silueta unei persoane alunecând la pământ.

- Continuarea articolului după publicitate -

Scena pe care au văzut-o militarii italieni atunci când au intrat în apartament a fost una înfiorătoare, trupurile neînsuflețite ale celor doi soți erau pe podea, cu două cuțite aflate în apropiere. Personalul medical de la 118, sosit împreună cu carabinierii, nu a putut decât să constate decesul conaționalilor noștri.

Căpitanul Luca La Verghetta, comandantul companiei Montesilvano, a coordonat activitatea de investigare. Cu el căpitanul Donato Agostinelli, de la Criminalistică. În jurul orei 14:00 apartamentul a fost sigilat. Ancheta continuă, deși dinamica celor întâmplate este destul de clară. Autopsia va fi efectuată luni, 18 octombrie, de medicul legist Paolo Ferrante.

Marco și Nicola povestesc și despre plimbările lungi dintre tată și fiu, despre cum Daniel și fiul său se plimbau des cu bicicleta. Daniel îi povestise lui Nicola momentul dificil prin care trecea cu soția sa:

„Era obosită de certurile lor, poate voia să se despartă. El era șomer de câteva luni și mai lucra ce apuca. Vorbisem cu el despre o persoană care avea nevoie de un zidar, dar nu mai voia să fie sub șef, voia să își deschidă o afacere proprie. Cu asta era de acord și soția lui. Amândoi spuneau mereu: ‘Ne-am săturat să fim exploatați’”, a povestit Nicola pentru sursa citată.

Serviciile sociale au grijă de copil, în așteptarea surorii mamei, care urmează să ajungă în Italia de la Brașov, de unde erau originari soții români. Carabinierii au umplut patru cutii mari cu hainele băiețelului, cu cărți și alte obiecte de prin casă, de care are nevoie un copil de clasa a VI-a. Un copil rămas singur pe lume, care va trebui să înfrunte un prezent și un viitor cu o amintire deosebit de tristă.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos