Românii din Italia se află pe locul 6 în clasamentul celor din străinătate care au optat pentru votul prin corespondență la alegerile din 5-6 decembrie 2020 pentru Parlamentul României.
Numărul celor care s-au înregistrat să voteze prin corespondență nu este însă direct proporțional cu dimensiunea comunității române care trăiește în Italia
Deși cu cel mai mare număr de cetățeni români rezidenți pe teritoriul său, Italia o găsim abia pe locul 6 în tabelul cu situația înregistrărilor pe portalul votstrainatate.ro, pentru opțiunea de vot prin corespondență. Mult mai numeroși și mai dornici de a trimite votul lor în plic, fără a se mai deplasa la o secție de votare, au fost în ordine românii din Marea Britanie, Germania, Spania, Elveția și Franța.
Dacă din Italia doar 903 români s-au înscris până la acest moment să voteze prin corespondență, din Anglia s-au primit peste 3.000 de cereri, din Germania peste 2.000 și peste o mie din Spania și Elveția.
Potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat la data de 1 aprilie 2020 şi ar fi urmat să se încheie odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică pe 21 septembrie 2020.
O propunere legislativă aprobată de Parlament a prevăzut ulterior prelungirea acestui termen cu 30 de zile.
Pentru a vă înregistra ca alegător prin corespondență trebuie să completați formularul disponibil aici: https://www.votstrainatate.ro/VotCorespondenta?fbclid=IwAR1ifm3Qfk7Hu_V5eH1ahr3lEqotCrR8Ads8AJK_87nom4luFSJJ7nScJkA
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a atras atenţia asupra faptului că mai multe ţări, inclusiv din Europa, nu vor permite românilor care trăiesc pe teritoriul lor să voteze fizic, ci doar prin corespondenţă.
„În condiţiile în care multe state – şi de la nivelul Uniunii Europene, dar şi din afara spaţiului european – vor interzice înfiinţarea de secţii de votare atât în afara misiunilor diplomatice, cât şi în interiorul acestora, le recomand tuturor românilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus”, a declarat oficialul AEP.
Pentru a veni în sprijinul românilor din afara ţării care doresc să se înregistreze pe portalul www.votstrăinătate.ro, AEP revine cu următoarele precizări:
1. Actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească!
Lista documentelor de identitate româneşti: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar.
2. Certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate!
3. Actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil! Un act de identitate este în termenul de valabilitate dacă la momentul înregistrării nu este expirat.
4. Numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate! Numele şi prenumele trebuie scrise corect, complet şi, în cazul mai multor nume sau prenume, în ordinea în care acestea figurează în actul de identitate.
5. Scan-ul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral! Scan-ul documentelor ataşate, inclusiv fotografia şi data expirării actului de identitate, trebuie să fie complet, clar, lizibil, nepixelat.
6. Documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627/2019!
7. Chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe nr. 1627/2019, care poate fi accesat la următorul link: www.mae.ro/sites/default/files/file/ordin_1627_din_2019_anexe.pdf