„Țărăncuța și Dragobetele”, spectacol caritabil. Românii din Roma pot pune aripi unui înger de copil

Copiii suferinzi sunt ca îngerii fără aripi. Fără de păcat și fără vină, ei intră în viață cu aripile frânte, fragili, ca niște paie plutind pe o apă învolburată. David s-a născut la Roma, în Italia, unde tinerii săi părinți s-au stabilit cu ceva timp în urmă. A venit pe lume odată cu surioara sa, Eliza și cântăreau la naștere doar 600 de grame fiecare, pui mici de om născuți cu mult înainte de termenul prevăzut, care se zbăteau și se încăpățânau să trăiască. Îngeri…

Au trecut aproape doi ani de atunci, timp în care lui David i-a fost diagnosticată o boală care nu i-a dat voie să se dezvolte la fel de bine ca surioara sa. Dacă Eliza deja merge și se bucură făcând primii pași, David nu reușește încă să se țină pe picioare, el are nevoie în acest moment de o terapie lungă și costisitoare.

Mama a rămas fără un loc de muncă, fiind nevoită să îi acorde băiețelului în mod deosebit toată atenția și îngrijirea sa, iar de la statul italian nu au primit nimic, de aceea, un grup de prieteni cu suflet au hotărât să transforme un eveniment care a devenit tradiție, în unul caritabil.

„Țărăncuța și Dragobetele 2019”, eveniment dedicat sărbătoririi zilei de 24 februarie, ziua dragostei la români, se află la a doua sa ediție. Organizat la Roma de Eviana Mereuță, cu sprijinul postului de televiziune româno-italian Romit TV, va fi dedicat în acest an lui David

Va fi o sărbătoare a dragostei și a solidarității, cu spectacol, muzică, dans și voie bună, iar cei prezenți, în limita posibilităților, vor putea face o donație pentru micuțul pui de român. Orice bănuț care se va strânge, va fi cheltuit astfel încât să îi ofere șansa lui David de a putea păși alături de surioara sa, de a se juca, a alerga, a sălta, a se zbengui zburdalnic pe piciorușele sale, așa cum fac toți ceilalți copii din jurul său.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Despre eveniment, despre dragostea românilor din comunitate care va trebui să îl înconjoare pe David în acea zi și despre speranța pe care aceștia i-o pot dărui băiețelului, Eviana Mereuță, organizatoarea spectacolului-eveniment spune:

«Iubirea nu are nevoie de o zi specială, iar noi în 24 februarie într-o sală din centrul Romei, loc plin de istorie, vom aduce Ziua Iubirii mai aproape de sufletul nostru. E o sărbătoare care vestește primăvara, o zi în care noi putem aduce primăvară și iubire în sufletul unui copil.

David s-a născut prematur, avea doar 600 de grame la naștere. Față de Eliza, surioara lui geamănă, David nu a recuperat în totalitate toate etapele unui bebeluș. Acum are aproape doi anișori și încă nu reușește să meargă, suferă de o deficiență motorie. Noi, comunitatea românească din Roma, vom pune inimă lângă inimă și vom dărui lui David o terapie intensivă, așa, Dragobebele de azi, va fi Dragobetele de mâine.»

Dăruire de la inimă la inimă

«Sala a fost pusă la dispoziție de câțiva oameni cu suflet mare, oameni care au înțeles nevoile celui de lângă noi, oameni capabili să dăruiască iubire necondiționată: Florentina Robaniuc, Florentina Cristian Marcu, Mihaela Moțoc, Doina Mustățea, Stănica Vînătoru, Honoris Barnișca, Centrul Cultural român-italian de la Roma, Romit TV.

Vom alege „Țărăncuța și Dragobetele 2019″, eveniment la a ll-a ediție

Înscrierea și participarea la concurs sunt gratuite. Premiile sunt acordate de: „Ie Tradițional Românească” (Maria Bogdan) și „Monica Oriflame”.

Nu există limită de vârstă pentru participare, așa cum iubirea nu are vârstă, nu are limite. Donațiile sunt libere și fiecare face pentru David așa cum sufletul îi dictează. Orice bănuț va fi sub clopul lui David, iar cheltuielile spectacolului de muzică și dans care va fi prezentat fi suportat de noi, sponsori și organizatori.

David a reușit să unească artiștii din Roma, ei vin să ne cânte iubirea și să îl ajute pe David fără să primească vreo plată în schimb. Va reuși oare David să ajungă și la inimile românilor și să unească și comunitatea?»

„Țărăncuța și Dragobetele 2019” va avea loc la Roma, la Testaccio – Ex Mattatoio, din via Dino Frisullo, numărul 1, duminică, 24 februarie, între orele 11 – 18

Cum se ajunge?  Cu metrou linia „B” până la stația „Piramide”, apoi sunt de parcurs 10, 15 minute pe jos sau pot fi folosite autobuzele: 280, 30 Expres, 719 (două stații).

Vă așteptăm cu drag și cântec românesc!

Distribuie acest articol