Românii din Torino au sărbătorit Ziua Națională a României. Eveniment organizat de Grupul Vatra

Grupul VATRA din cadrul Asociației Sportive Primo Passo din Torino, a organizat duminică, 28 noiembrie, un flash-mob cu dansuri tradiționale românești, pentru a marca sărbătorirea Zilei Naționale a României. Aproape o mie de persoane au participat la eveniment.

Obiectivul evenimentului a fost acela de a prezenta farmecul dansurilor populare din diferite regiuni ale țării, ca simboluri importante ale folclorului și tradițiilor culturale românești. Desfășurată în Piazza Castello din Torino, principala piață a orașului și inima centrului istoric, manifestarea cultural – artistică a avut impactul scontat.

Familie de români la evenimentul organizat de Grupul VATRA, la Torino, cu ocazia Zilei Naționale a României. Foto: Mihai Bursuc

Părea o zi obișnuită, până când, în centrul orașului au apărut artiștii de la Vatra. Îmbrăcați în tricouri negre cu sigla școlii „Grupul Vatra”, peste 150 de elevi-dansatori au expus frumusețea dansurilor tradiționale românești, sub îndrumarea instructorilor școlii, Iurie Răileanu și Carmen Rotariu. Lor li s-au alăturat alte câteva sute de români, basarabeni, italieni sau, pur și simplu, turiști aflați, la orele amiezii, în trecere, prin Piazza Castello.

Grupul VATRA din cadrul Asociației Sportive Primo Passo, flash-mob la Torino cu ocazia Zilei Naționale a României. Foto: Mihai Bursuc

Dansurile prezentate de artiștii de la Vatra au constat în coregrafii semnate de Iurie Raileanu, principalul instructor al școlii Grupul Vatra.

Mai jos, un interviu cu Iurie Răileanu, fondatorul și principalul instructor în cadrul Grupului Vatra și cu instructoarea Carmen Rotariu. Interviul a fost realizat de Luiza Dinică și Mihai Bursuc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reamintim, flashmob-ul organizat duminică este cel de-al treilea realizat de Vatra.

În anul 2018, cu ocazia Centenarului României, aproape 2 mii de persoane s-au prins în horă alături de dansatorii de la Vatra. A urmat un altul, în anul 2019. Ulterior, doi ani de pauză din pricina pandemiei și, în sfârșit, i-am putut revedea, în 2021, pe dansatorii de la Vatra, talentați, energici și fericiți lângă cei veniți să îi admire sau chiar să danseze alături de ei.

Din inima orașului european Torino, toți cei strânși în piață au transmis, într-un glas: „La mulți ani, România!”

Grupul VATRA din cadrul Asociației Sportive Primo Passo, flash-mob la Torino cu ocazia Zilei Naționale a României. Foto: Mihai Bursuc

Flashmob-ul din acest an s-a desfășurat sub egida Consulatului General al României la Torino, Primăria din Torino și Regiunea Piemont. Un interviu cu Iurie Răileanu, fondatorul și principalul instructor în cadrul Grupului Vatra și instructoarea Carmen Rotariu.

Grupul VATRA din cadrul Asociației Sportive Primo Passo, flash-mob la Torino cu ocazia Zilei Naționale a României. Foto: Mihai Bursuc

Grupul Vatra împlinește, în anul 2021, zece ani de activitate. Cu peste o mie de dansatori care au trecut pragul școlii, de-a lungul timpului, și peste 400 de spectacole, în cei zece ani de activitate, Grupul Vatra a devenit unul dintre cei mai importanți promotori ai dansului tradițional românesc, peste granițele țării.