Milioane de români au plecat în străinătate pentru o viață mai bună, deoarece în țară nu își găseau un loc de muncă sau de disperare, mulți au luat drumul străinătăţii pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Zeci de mii au acceptat condiții grele de muncă, condiții care seamănă în multe cazuri cu sclavia modernă. Angajatorii din vestul Europei aduc muncitori din țările est-europene pentru că acceptă un salariu mic, de doar câțiva euro pe oră și condiiții grele de muncă, inclusiv un program de 10/12 ore de muncă pe zi.
Conform unei noi statistici întocmite de Coldiretti din Italia, în agricultura italiană există în mod regulat 345.000 de lucrători străini provenind din 157 țări diferite, reprezentând un sfert din totalul lucrătorilor necesari în câmpurile italiene.
Lucrătorii cei mai numeroși dintre străinii care prestează munci agricole în Italia sunt românii, cu un număr de aproximativ 119.839 de muncitori, urmați de indieni, cu 31.600 de angajați. Pe locul al treilea sunt marocanii cu 31.042, apoi albanezii (29.752), polonezii (16.551), bulgarii (12.762), tunisienii (12.761) și slovacii (8.308).
50,4% din străinii angajați în agricultură, continuă Coldiretti, este concentrată în 15 provincii, care de fapt înregistrează cel mai mare număr de lucrători străini: Bolzano (6,1%), Foggia (6,0%), Verona (5,0%), Trento (4,4%), Latina (4,1%), Cuneo (3,7%), Ragusa 2,5%), Ravenna (2,4%), Bari (2,1%), Ferrara (2,0%), Forlì-Cesena (2,0%), Reggio Calabria (1,8%).
Acestea sunt doar cifrele oficiale dar lucrătorii străini din agricultură sunt cu siguranță mai mulți. Mii de cazuri de exploatare sunt înregistrate în fiecare an, cazuri în care lucrătorii muncesc fără nici un contract, la negru, pentru 2, 3 euro la oră, trăind în barăci insalubre și fără condiții necesare minime pentru un trai decent iar românii acceptă, pentru că totuși e ceva mai mult decât acasă la ei unde nu au nimic.
În țară nu li se oferă de muncă și sunt nevoiți să plece unde văd cu ochii. Suntem o nație amputată cu 5 milioane de români. Un număr aproape egal cu cel al salariaților ce muncesc astăzi în România, un număr aproape egal și cu cel a imigranților sirieni care și-au părăsit țara, fugind din calea războiului. La noi n-a fost niciun război, cel puțin, nu unul de care să știm. Nu unul în care să putem lupta, apărându-ne!
