Românul din Italia care și-a stropit iubita cu alcool și i-a dat foc, condamnat la 12 ani de închisoare

Marian Codirleanu, românul în vârstă de 42 de ani care și-a stropit partenera cu alcool și i-a dat foc, în luna mai 2021, a fost condamnat în primă instanță de judecată la 12 ani de închisoare sub acuzația de tentativă de omor.

Sentința a fost emisă de instanța de la Tribunalul din Pavia, prezidată de judecătoarea Elena Stoppini, informează Il Giornale.

Faptele datează din noaptea de 14 mai 2021, când partenera de atunci a bărbatului, o femeie italiană de aceeași vârstă cu el, a fost grav rănită. Când salvatorii au ajuns la casa din Giovenzano, un cătun din comuna Vellezzo Bellini (Lombardia), victima avea arsuri de gradul doi și trei pe 50% din corp.

Pe baza reconstituirilor făcute de anchetatori, inclusiv în timpul procesului, la momentul evenimentelor Marian Codirleanu avea o relație sentimentală cu victima de cel puțin trei luni. În plină ceartă, bărbatul român ar fi lovit-o pe femeie cu o sticlă, apoi a turnat alcool peste ea și i-a dat foc cu o brichetă.

În timpul procesului, femeia a depus mărturie în sala de judecată. Ea a fost nevoită să se supună la numeroase operații de chirurgie estetică, dar în ciuda numeroaselor operații deja efectuate și a celor care ar putea urma, ea va rămâne cu cicatrici vizibile pe viață.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cadrul ultimului termen, acuzarea a cerut pentru inculpat o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru inculpat, care ulterior a fost redusă la 12 ani după ședința de consiliu a completului de judecată.

Massimo Ceccarelli, avocatul care îl apără pe Marian Codirleanu, a anunțat că va face apel.

Distribuie acest articol