Salvini: Italienii ar lucra ca agricultori, badante sau menajere dacă ar fi plătiți conform legii și demnității umane

După ce la începutul pandemiei de coronavirus muncitorii sezonieri români au ales să se întoarcă în țara natală, Italia se confruntă acum cu un mare deficit de forţă de muncă în agricultură, în ciuda prelungirii până la 15 iunie a permiselor de ședere pentru lucrătorii extracomunitari. Agricultura este în Italia un sector în care mâna de lucru este în procent majoritar de origine străină, dar care în viziunea fostului ministru de interne, Matteo Salvini, ar găsi resurse și în rândurile populației autohtone dacă plata și condițiile de lucru ar fi conform legii și a demnității umane.

Invitat în programul L’Aria Che Tira de pe postul de televiziune La7, Matteo Salvini a declarat adresându-se moderatoarei emisiunii:

„Dacă ați înființa o linie telefonică și ați pune italienilor care au rămas fără un loc de muncă sau cărora le este teamă că vor rămâne pe viitor fără o ocupație, întrebarea: ‘ați lucra acum ca menajeră, îngrijitoare, agricultor, gunoier sau zidar dacă ați fi plătiți onorabil și conform legii’, punem pariu că mii de italieni ar suna și ar fi de acord să facă orice fel de muncă posibilă. Bineînțeles nu exploatați, nu ca sclavii, fără niciun drept și protecție (din partea statului, n.r.).”

Nenumărate cazuri de muncitorii români exploatați în agricultura italiană s-au înregistrat în ultimii ani, oamenii munceau câte 12 – 14 ore pe zi, în condiții precare de igienă și siguranță, fiind plătiți cu un salariu mult mai mic decât cel stabilit prin contractele naționale colective de muncă. De cele mai multe ori intimidați, amenințați, forţaţi să accepte condițiile de muncă și să nu denunţe către autorităţi exploatarea la care erau supuși.

Distribuie acest articol