Duminică, 14 mai, comunitatea catolică românească și-a sărbătorit ocrotitorul, Fericitul Ieremia Valahul, alături de: consulul general al României la Torino d.na Ioana Gheorghiaș, consulul dl. Șerban-Gabriel Dumitrache și viceprimarul orașului Torino d.na Michela Favaro, liturghia fiind celebrată de către părintele paroh Iulian Herciu împreună cu părintele vicar Cezar Chelaru Dămoc.
O duminică a bucuriei, o duminică înscrisă în contextul Bisericii din Torino în care au fost celebrate o multitudine de Prime Împărtășanii și confirmări ale Mirului în diverse parohii din oraș, în ziua în care a fost sărbătorită anul acesta una dintre cele mai îndrăgite aniversări italienești: Ziua Mamei.
Și iată-ne adunați sub mantia protectoare a mamei noastre cerești, în biserica Madonna del Carmine, pentru a sărbători amintirea Fericitului Ieremia Valahul sub a cărui ocrotire se află capelania românească. O amintire care își are originea în tradiția creștină comună, în acele momente în care diversele comunități au simțit nevoia să se încredințeze sfinților ocrotitori. Fericitul Ieremia Valahul pentru noi, catolicii români, este înainte de toate un model: plecat fiind din locurile sale natale, a ajuns în Italia pentru a-l găsi pe acel „Domn Mare”, dedicându-și viața slujirii aproapelui, mai ales acolo unde nimeni altcineva nu era disponibil.
Și noi am părăsit casa părintească, locurile noastre natale. Conduși poate nu tocmai de dorința de a-L găsi pe Domnul, dar cu siguranță purtându-L în suflet, acolo unde a fost sădit de către părinții și bunicii noștri, ducându-L împreună cu noi și mărturisindu-L. Și noi slujim acolo unde poate nimeni altcineva nu este disponibil. Și noi încercăm din răsputeri să nu ne uităm rădăcinile, să nu le negăm, să nu uităm învățăturile și tradițiile strămoșești, să le ținem în viață și să le transmitem generațiilor viitoare.
Sfânta Liturghie celebrată a fost parte integrantă a unei amintiri active a tot ceea ce am învățat în primii ani de viață: am crescut respirând într-adevăr aerul pur al tărâmului mioritic, dar cu atât mai mult religiozitatea poporului nostru, cu un ritm zilnic și săptămânal marcat de celebrările liturgice. Catolici sau ortodocși, suntem creștini, iar identitatea noastră de “români” se împletește cu cea de “fii ai lui Dumnezeu”, acolo unde atunci când ne întâlnim încă ne mai salutăm cu “Cristos a înviat!” și ne luăm la revedere cu “Doamne ajută!”.
Părintele paroh Iulian Herciu, în omilia sa, ne-a invitat să nu uităm de importanța lui Dumnezeu în viața noastră, folosind două „unelte” pe care Fericitul Ieremia Valahul ni le pune la dispoziție: ascultarea și slujirea.
Corul comunității, condus de viitorul diacon Octavian Matei, s-a depășit pe sine însuși prin măreția interpretărilor cântărilor care au încadrat întreaga sărbătoare. Un alt moment intens și plin de culoare a fost Ofertoriul, care s-a bucurat de prezența costumelor tradiționale românești provenite din diverse părți ale țării.
Prezentă la această sărbătoare a fost o mică parte a poporului român căruia i-a fost dată ocazia de a crește și de a se dezvolta în frumosul oraș Torino.
Participarea doamnei Michela Favaro ne-a onorat, regăsind în salutul ei îmbrățișarea întregului oraș, la care au răspuns cu o reciprocitate totală reprezentanții oficiali ai statului român la Torino: biserica și statul pot și trebuie să fie piloni fundamentali ai dezvoltării individuale și colective, unde „spiritualitatea trebuie să reprezinte un pilastru important al consolidării societății actuale; uniunea dintre biserică și stat poate fi construită printr-un dialog ambivalent, deschis, dinamic și actual” (d.na Ioana Gheorghiaș).
Ca și comunitate încercăm să răspundem invitației adresate diecezei de către Mons. Roberto Repole, aceea de a lua în serios „provocarea” sinodalității, cu propunerea de a găsi noi oportunități, asumându-ne o stare de „formare continuă”, unde prin formare nu înțelegem doar o pregătire teologică (așa cum o fac totuși diferiți membri ai comunității noastre) ci în rugăciune și în un intinerar spiritual, o participare profundă la viața liturgico-sacramentală, o experiență comunitară trăită în prezent, cu rădăcini adânci în educația și tradiția noastră, dar proiectată spre un viitor împreună cu cei care ne-au primit cu mai bine de două decenii în urmă, cu conștientizarea că în această societate din ce în ce mai secularizată, noi creștinii putem face diferența.
Tatiana Ghiurca
