Aurel Luca s-a născut în comuna Șipote din județul Iași, pe 11 noiembrie 1975. Este căsătorit, are doi băieți și s-a stabilit împreună cu familia în Italia.
La îndemnul unor prieteni italieni care îi ascultau poveștile de viață și erau impresionați de acestea, a decis să scrie Mirajul chemat Italia, o carte în care a povestit întâmplările trăite în primii ani ca imigrant în această țară.
Redăm mai jos un fragment din „Mirajul chemat Italia”:
«Pe 15 decembrie Dana m-a telefonat la muncă și straniu: „Ce spui dacă am merge de sărbători acasă?” „Uraaa!”, că Silvio care era lângă mine a sărit ca ars. „Hoo, ce ai?!”, tot speriat. Dana a înțeles că eram de acord și râzând: „Bine, hai că vă las să lucrați”. „N-o să-ți vină să crezi, Dana a propus să mergem de sărbători acasă, în România!”. „Dana? Cum a propus ea așa ceva?”.
Silvio știa ce părere avea Dana despre România. Bineînțeles, tot discursul l-am avut în italiană, cam dificil pentru Silvio să vorbească în română. L-am întrebat cum stăm cu lucrările și el a spus că pot să plec liniștit. Pe 18 decembrie am terminat lucrarea, am făcut cumpărăturile de rigoare și pe 19 sau 20 am plecat toți în România.
Buni și bunicu au decorat casa cu instalații și multe beculețe, s-a împodobit bradul în timp ce ascultam colinde, au fost și câțiva colindători, puțini dat fiind gerul de afară.
A venit și Moș Crăciun pe la buni și bunicu, ăla în carne și oase, se vede că auzise de venirea lui Cristian. Bunicu a simțit ceva pe afară, iese și hop, se întoarce cu Moșul.
Cristian era emoționat și bucuros, cred că văzuse și traista. S-a așezat pe genunchii Moșului, au discutat ei treburile lor, o poezie spusă de Cristian, câteva sfaturi date de Moș.
Un moment magic trăit de toți mai ales de Cristian. Și acu, la 11 ani, adică anul acesta, ne-a întrebat ce-ar putea să-i spună el Moșului. Am vrut să-i spunem cum stă treaba, dar nu am avut curajul să stricăm „Magia Crăciunului”. A fost și cu uratul, mai mult pe la vecini.
„Și ce trebuie să fac mami odată ce am ajuns în fața geamului?”. „Să spui urătura care ai învățat-o.” „Aia cu Yahoo, Yahoo?”. „Da, mami, aia.”
A căpătat colaci, eugenii, și bani. Odată ajuns acasă a aruncat traista cu colaci și a început să numere banii. Iulian s-a făcut mascat, fiind în apropierea Ruginoasei (județul Iași – n.r.), cât de cât obiceiurile erau la fel, bineînțeles fără bătăile specifice Ruginoasei.
Masca i-a pregătit-o bunicu, vreo două săptămâni de lucru a avut la ea. Măștile și comanacele. Comanacele sunt un fel de căciuli înalte pline de mărgele și care necesită și câțiva ani de muncă, adevărate opere de artă și nu glumesc.
Și vremea a ținut cu noi, gerul, zăpada, am simțit adevăratele sărbători, sărbători făcute în România după 12 ani.
A fost feeric. Colindătorii, urătorii, Banta lui Jianu, Roșiorii și multe și multe obiceiuri după care am tânjit. Socru-meu nu a refuzat pe nimeni, i-a primit pe toți cum se spune. Roșiorii și Banta lui Jianu cred că sunt cele mai frumoase obiceiuri de sărbători pe care le poți vedea.
Nu a lipsit tăiatul porcului, bunicul l-a lăsat anumit în ultimul moment, preparatele proaspete din carnea de porc, pomana porcului, cârnații, slănina afumată, chișca și multe altele.
Bucatele renumite perioadei, răcituri, borș, tochitură, cozonaci, prăjituri, iar m-am făcut cât un „porc de-o sută de kile”, cum avea să mă alinte Dana. La mine am fost la apartament, doar eu, Dana și Cristian. Iulian a rămas la părinții Danei, acolo erau prietenii lui.
Valy, Valentin și maică-mea ne așteptau în balcon. La casa de la țară nu aveam loc toți având în vedere că într-o cameră nu era sobă. Chiar și la apartament ne-am simțit destul de bine. Am simțit bucuria sărbătorilor, bucurie ce nu o poți simți într-o țară străină.»
