Sardegna: trei tineri români, o fată și doi băieți, răniți într-un accident auto

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 21 august 2017, în fracțiunea Bassacutena din localitatea Arzachena, unde un automobil în care se aflau trei cetățeni români s-a lovit puternic de un parapet de granit.

Din cauze încă necunoscute, șoferul automobilului în care se aflau cei trei tineri români, doi băieți și o fată, a pierdut controlul volanului pe un drum drept și a intrat cu automobilul într-un perete de granit de pe marginea șoselei.

În urma impactului, cei trei tineri au rămas cu răni multiple dar cel mai grav a fost rănită tânăra română, în vârstă de 20 de ani, aceasta fiind transportată de urgență cu elicopterul la spitalul din Olbia. Tânăra noastră conațională se pare că a suferit o ruptură de femur și de tibie și are o leziune suspectă la splină, precizează agenția italiană de presă ANSA.

Deși tânăra a fost grav rănită, aceasta a fost conștientă pe tot timpul intervenției medicilor de prim-ajutor, a mai adăugat sursa citată.

La fața locului a intervenit Poliția Municipală din Arzachena pentru a investiga asupra cauzelor care au dus la producerea acestui accident.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sursa foto: LaNuovaSardegna.it

Distribuie acest articol