Satul din România unde nu există hoți, devenit celebru în întreaga lume

Un sat românesc din Munții Banatului a devenit faimos în întreaga lume de curând după ce publicația în limba engleză, Euronews.com, a publicat un reportaj despre cum în acest sat nu există hoți.

Satul Eibenthal din comuna Dubova, județul Mehedinți, care a fost înființat în anul 1827, este populat de circa 300 de persoane, majoritatea de origine cehă, iar localnicii acestui sat nu țin niciodată banii în seifuri sau ascunși prin locuri greu de găsit de hoți. Mai mult, locuitorii din Eibenthal lasă sacoșe cu bani în ele, agățate de poartă, aceasta fiind o modalitate prin care cumpără pâinea de la o brutărie dintr-un sat învecinat.

„Mașina care ne aduce pâinea vine o dată la 2 zile și eu cumpăr 4-5 pâini. Pun suma exactă în sacoșă sau las un bilețel pe care scriu câte pâini vreau iar șoferul îmi lasă restul”, declară o localnică în vârstă de 40 de ani, Augustina Pospisil, pentru Euronews.

Augustina Pospisil. Sursa foto: Lorelei Mihala – Euronews.com

Pâinea este adusă de la o brutărie din satul Svinita, un sat la 20 de kilometri distanță de Eibenthal iar Augustina este clienta acestei brutării de circa 15 ani.

„Nu am avut niciodată probleme, chiar deloc, nu am auzit niciodată să dispară banii sau pâinea”, mai adaugă femeia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Magazinul local din sat se pare că a fost închis după căderea comunismului iar la început locuitorii din Eibenthal trebuiau să urmărească prin fereastra casei când trecea mașina cu pâine. Dar când și-au dat seama că nu există hoți în sat și că cine vine din afara satului ar cheltui mai mult pe combustibil decât ar câștiga din banii de pâine furați din sacoșe, familiile din sat au decis să lase la poartă sacoșele cu bani pentru a plăti pâinea.

„Îmi las sacoșa acolo și mă duc să lucrez pe teren, iar seara, când mă întorc, găsesc pâinea și restul”, spune Ștefan Benedict, de 75 de ani, a cărui familie trăiește în Eibenthal de patru generații.

Ștefan Benedict. Sursa foto: Euronews.com

Bărbatul spune că nu a avut niciodată dorința să părăsească acest sat, așa cum au făcut nepoții săi și alți foști localnici, care s-au mutat în Republica Cehă pentru o viață mai puțin izolată.

„Când oamenii din satul nostru merg să lucreze în Republica Cehă, li se spune «țigani români». Când cineva se enervează, aici, în România, ni se spune că suntem «țiganii cehi». Este ca și cum am fi a nimănui, nu aparținem nici României, nici cehilor”, mai spune Benedict.

În fiecare vară satul este gazda Festivalului Banat, menționează sursa citată, festival la care sute de turiști din Praga și alte orașe străine vizitează această zonă. Dar, în general, satul este în declin, din punct de vedere demografic, așa cum declară și primarul satului, Victor Doscocil.

„Anul trecut au murit 7-8 persoane și s-au născut 3 sau 4. În clipa de față, 40 de copii merg la grădiniță și la școală”, spune primarul.

Pe de altă parte, primarul se declară mulțumit că puținii locuitori ai satului sunt respectuoși față de tradițiile din zonă și că oamenii nu trebuie să-și facă griji pentru furturi.

„Noi considerăm că este un lucru normal, nu știm de ce pentru alții aceasta pare o minune”, mai adaugă primarul.

Distribuie acest articol