Schimb de deținuți între Italia și România. 16 condamnați români au fost repatriați

Un număr de 16 cetățeni români arestați în Italia au fost transferați în România, în timp ce doi fugari italieni găsiți în țara noastră s-au întors în Italia, pentru a-și executa pedepsele la închisoare impuse de autoritățile judiciare din cele două state.

Cei 16 cetățeni români condamnaţi de instanţele de judecată italiene, au vârste cuprinse între 24 şi 59 de ani și au fost transferaţi, sub escortă, din Italia cu un zbor militar, pentru continuarea executării pedepsei în penitenciarele din România. Potrivit news.ro, deținuții români transferați în patrie sunt condamnaţi pentru furt calificat, viol, omor, tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, ameninţare sau infracţiuni rutiere.

Repatrierea deținuților face parte dintr-un plan lansat de Ministerul de Interne în colaborare cu Ministerul Justiției din Italia pentru trimiterea unor deținuți prezenți în închisorile italiene în țările lor de origine.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că cei 16 deținuți au călătorit la bordul unui avion paramilitar, de la Aeroportul Ciampino din Roma la Aeroportul Henri Coandă din București.

Transferul celor 16 persoane condamnate a făcut obiectul schimbului de date şi informaţii pe canalul cooperării poliţieneşti, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (I.G.P.R).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cei în cauză au fost preluaţi de pe aeroport de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în vederea încarcerării în Penitenciarul Rahova.

La întoarcerea la Roma, aeronava militară a preluat doi cetăţeni români, care erau căutaţi de autorităţile italiene în baza unor mandate europene de arestare, care îşi vor ispăşi pedeapsa în Italia. Uunul dintre ei fiind urmărit internaţional pentru viol, iar al doilea pentru omor.

Reamintim că la începutul lunii aprilie autorităţile italiene au mai transferat în România alți 13 deţinuţi români, condamnaţi în Italia, pentru executare pedepselor privative de libertate în penitenciare române. Cei 13 deținuți au fost condamnați pentru diferite infracțiuni, precum viol, omucidere, sclavie, furt calificat, contrabanda, răpire si sechestrare de persoane.

Foto: Il Corriere della Sicurezza
Distribuie acest articol