Schimbare importantă pentru românii care călătoresc în străinătate! S-a mărit perioada de valabilitate a pașapoartelor

Guvernul a adoptat, în şedinţa din data de 22 februarie 2018, un proiect de lege prin care a fost extinsă valabilitatea pașapoartelor electronice la 10 ani, comparativ cu cinci ani cât era până acum, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.

De asemenea, proiectul adoptat de Executiv prevede o valabilitate de trei ani a paşaportului simplu electronic pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 12 şi 25 de ani valabilitatea va fi de cinci ani.

Măsura face parte din proiectul de lege aprobat joi de Executiv şi care aduce mai multe modificări şi completări Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Noile reglementări vor avea ca efect principal fluidizarea activităţii serviciilor de emitere a paşapoartelor prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea unor astfel de documente, scrie Mediafax.

Distribuie acest articol