În zilele de 3 și 4 octombrie a.c. vor avea loc alegeri locale în aproximativ 1.345 de localități din Italia. Cetățenii români rezidenți vor putea participa la acest scrutin electoral în calitate de alegători, dar și de candidați.
Sergiu Balaban are 30 de ani și locuiește în Cassano D’Adda (Lombardia), o localitate la porțile orașului Milano. A fost jurnalist la postul de televiziune Digi24, iar în prezent este vicedirector la CrystalDENT, cel mai mare centru stomatologic românesc din Italia. Și-a depus candidatura la funcția de consilier local, pe lista civică Sinistra Arcobaleno per Cassano.
Despre pasiunile sale și activitatea profesională, din partea cărui partid candidează și pe cine susține în alegeri, cu ce probleme se confruntă românii din Italia și ce soluții s-ar putea găsi, ne-a relatat într-un interviu în exclusivitate.
Sergiu Balaban este unul dintre cei mai cunoscuți români din Italia datorită activității de jurnalist pentru postul de televiziune Digi24:
„La 13 ani, foarte devreme, am început să mă implic direct și activ în viața civică. Singurul ziar din lume scris, editat, condus și vândut de copii a reprezentat prima mea experiență publică. Mi-am putut astfel exprima liber ideile și punctele de vedere ce țineau de resursele mele intime, specifice copilăriei. Într-un „laborator” de creație și lucru m-am pregătit pentru viață. Am putut obține un statut de bază în domenii precum marketing, ecologie, cazuri sociale, sport, cultură, artă și divertisment. În cadrul redacției, cu timpul, mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare absolut necesare în relațiile interumane, dar și abilități și cunoștințe pentru formarea mea profesională întârziată: media (presă, audio-vizual), marketing și publicitate, informatică, relații publice.
Am urmat strada asta și, când în România au ajuns la putere în domeniul ăsta nepotismul și corupția, am plecat să lucrez în Italia. Am plecat să cu gândul să fac ceva, orice, câteva luni, iar apoi să mă întorc acasă. Am plecat de jos, de pe șantier, dar în paralel am continuat să scriu și să colaborez cu ziare românești. Până când mi s-a oferit șansa de a crește în domeniul care îmi stă cel mai mult la suflet. Înainte de a lucra la CrystalDENT am fost trimis special permanent în Italia de Digi24, o televiziune de știri cu sediul în București. Cea mai mare televiziune de știri în opinia mea, cei mai buni! În toți acești ani am avut onoarea să transmit din toate colțurile Italiei, din inima celor mai mari comunități de români, de unde am relatat atât despre fapte bune, cât și mai puțin bune.”
Pe listele cărui partid candidezi în Italia și de ce l-ai ales?
„Sunt înscris pe o listă civică și, în realitate, ei m-au ales pe mine. Se numește Sinistra Arcobaleno per Cassano și a fost creată de oameni care iubesc cu adevărat orașul în care locuim. Sunt parte a echipei care a administrat acest oraș în ultimele două mandate și care are șanse bune de a-l câștiga și pe al treilea pentru că realizările de până acum sunt impresionante! Înainte eram mai implicat în viața civică, în viața orașului, pentru că asta îmi era meseria. De multe ori mă opream să transmit din piața centrală a orașului sau din gară, iar localnicii să zicem că știau de existența mea. Chiar erau pe grupul orașului, mai demult, câteva postări în care se vorbea de „acel român cu microfonu’ lui”. Dar, de mai bine de un an, de când am ieșit din mass-media, nu s-a mai auzit de mine și cred că pe undeva s-a simțit asta. Cred că astfel am ajuns să fiu propus în consiliul lor.
Sunt al doilea român din istoria orașului care apare pe listele electorale. Să vedeți cât de bârfit e, până și zi, primul român care a candidat! Cu toate că au trecut vreo 15 ani. Nici măcar n-a ajuns consilier, să zici că e bârfit cu rost, ci așa, aiurea! Și culmea, tot de ai noștri.
Comunitatea este una mare, importantă, dar nu cea mai mare. Albanezii sunt aici într-un număr mai mare și au avut un reprezentant în Consiliul Local, pe perioada ultimului mandat. Am fost sunat, mi s-a propus, m-am bucurat. Apoi m-am răzgândit și am refuzat. Cam așa a pornit aventura asta politică. Am refuzat pentru că eu consider că românii din Cassano nu au nevoie de un reprezentant. Românii din Italia n-au nevoie de reprezentanți, dar aici deja intrăm în alt subiect și prefer să-l dezvolt cu altă ocazie.
Apoi, stând de vorbă cu cei care au creat această listă, am înțeles că mi s-a propus să candidez din cu totul alt motiv. Au considerat că experiența mea ar putea fi utilă orașului, că sunt băiat deștept, cu școală, care știe să facă lucruri. Și asta, în condițiile în care această aventură nu o să se oprească la alegerile din 3-4 octombrie, ci o să aibă o continuitate printr-un centru de Idei ale Tineretului, un fel de școală politică, un schimb generațional, unde noi, tinerii, să fim instruiți și pregătiți să preluăm ștafeta atunci când ne va veni rândul. De asta am ales să-i susțin.
Ca orientare politică este o listă de stânga și susținem un candidat al Partidului Democrat, Vittorio Caglio, care a fost viceprimar în primele două mandate.
O listă alcătuită din femei și bărbați care cred că o societate este mai viabilă dacă este cu adevărat solidară, deschisă tuturor nevoilor și sensibilităților, dacă prețuiește diversitatea, dacă oferă oportunități pentru o integrare adevărată și egală între lumi diferite și tinde spre bunăstarea întregii comunități, dacă investește în cultură și școală dar mai ales în tineri, în vitalitatea și imaginația lor. Dacă investește în spații și forme de sănătate, dar și modernă și deschisă noilor tehnologii. Care încurajează cetățenii să devină martori concreți ai unei revoluții „blânde” împotriva egoismului și individualismului, împotriva rasismului și discriminării de diferite feluri, împotriva fricii de diversitate.
De aici, curcubeul în nume și stemă: un simbol universal care reprezintă armonia și demnitatea egală a culorilor, lumilor, culturilor, religiilor și orientărilor sexuale. Și, desigur, pe un fundal roșu pe care noi românii nu toți îl iubim, dar care reprezintă pentru italieni culoarea inimii, care bate mereu în stânga.”
Care crezi că sunt principalele probleme și nevoi cu care se confruntă românii rezidenți în Italia?
„Suntem rupți de viața civică, nu e o generalizare, dar cred că cea mai mare problemă a noastră este că nu ne cunoaștem drepturile. Că lucrăm la negru în 2021, când a lucra la negru nu mai este o nevoie, ci o alegere. Că nu vrem să ne integrăm. Mai mult de jumătate din cei care am venit aici nu o să ne mai întoarcem în România și, cu toate astea, ajungem să ne integrăm abia atunci când copiii noștri intră la grădiniță, la școală, la liceu. Până atunci, pentru mulți Italia sau orașul din Italia în care locuiesc este doar locul în care muncim, mâncăm și dormim.
Nu ne pasă de ce se întâmplă în jurul nostru și asta nu este de condamnat, ținând cont că cei peste un milion de români care am ajuns aici am făcut-o pentru că România nu ne-a oferit suficient. Pentru că societatea este una plictisită și sătulă și nu-ți mai zâmbește. Sau nu ne-am descurcat noi, ca să nu-i supărăm pe nedrept pe cei care au rămas acolo și încearcă să construiască ceva. Am ajuns în Italia imediat după școală, mâhnit, dezamăgit de România și cu toate astea, niciodată n-am vorbit-o de rău.
Pe de altă parte, Italia m-a crescut și m-a copt. Mi-a dat de muncă, o casă, mi-a arătat ce înseamnă să fii un cetățean respectat, cu drepturi și cu obligații. Problemele cele mai mari sunt legate de integrare, dar se pot rezolva de la sine dacă vrem. Evident, mă refer la o integrare multiculturală, că trăim într-un secol al tehnologiei, într-o etapă a evoluției în care putem face asta. Așa cum eu nu o să-mi uit, o să-mi respect și o să pretind respect pentru cultura în care m-am născut și cu toate asta am reușit să mă integrez, să devin cetățean italian fără să îmi scrie asta pe acte și să mă implic, să pun umărul și mintea la construcția lucrurilor din orașul meu.
Ce soluții crezi că ar fi oportune?
„Timpul. Am venit grămadă, toți, în 20 și un pic de ani, e degeaba să ai așteptări într-un timp atât de scurt.
Sunt convins că peste zece ani comunitatea românească va fi și mai integrată. Lucrurile astea se construiesc în timp, iar soluțiile care ar putea ajuta acest proces sunt puține și toate pleacă de pe pământ românesc, de acasă. Așa cum pot fi ușor manipulabili românii de acolo, pot fi și românii din Italia. Uneori am impresia că nu sunt lăsați să se integreze. Ne izbim prea des de spiritul românesc, chiar și atunci când nu trebuie. Investim prea mult timp și prea multe resurse încercând să ne fălim cultura în mijlocul unor medii care nu vor înțelege și nu vor prețui niciodată asta așa cum pretindem noi.
Îi învățăm pe copiii noștri poeme românești și îi obligăm să le recite în fața italienilor într-o limbă română stâlcită crezând că asta înseamnă să ne respectăm originile și să ne facem cunoscută cultura. Poți face asta zâmbind unui italian când intri dimineața într-un bar să bei o cafea, poți face asta spunând „buongiorno” atunci când trebuie, poți face asta făcând voluntariat, poți face asta vorbind bine de țara ta, poți face asta fiind cetățean în cetate. Simplu. Nu călărind zidurile cetății fluturând un steag dacic. N-am venit aici să cucerim Italia, am venit pentru că e mai bine decât acolo de unde am plecat din România și, așa cum e normal, suntem trecători.
Ca soluții palpabile, românii ar trebui să fie ajutați atât cât să înțeleagă și să vorbească mai ușor limba italiană. Să fie ajutați să-și cunoască drepturile în Italia. Să fie ajutați atât cât să înțeleagă că trebuie să meargă cu fruntea sus, nu cu nasul în pământ. Dacă se întâmplă, automat nu vor mai fi episoade în care românii ajung să fie suprasolicitați la locurile de muncă, în care româncele care vin să lucreze în casele italienilor ajung să n-aibă timp să bea apă. Și așa mai departe. Aici, în Cassano deja se întâmplă asta, cu toate că n-am avut reprezentanți în Primărie. De asta spuneam la început că nu e nevoie să arăți cât de forță ești, ca și comunitate, ca să obții lucruri.”
Continuă fraza „integrarea românilor din Italia ar fi mai ușoară dacă…”
„… dacă vor și dacă vor fi lăsați să se integreze. Să fii integrat înseamnă să fii viu în viața locului în care trăiești. Să nu te simți mai prejos de alții doar pentru că ai în buzunar un buletin românesc.
În Italia se vorbește despre „integrare” de mult, dar nimeni nu poate defini cu exactitate acest cuvânt folosit și abuzat de fiecare dată când vorbim despre migrație. Eu am transpirat șapte cămăși încercând să răspund la întrebarea asta și un răspuns coerent încă n-am găsit.
Cu siguranță diaspora este un lucru prețios pentru orice politician din România. De asta apar manifestări, de multe ori în silă, față de popor și de vatră, insuflate intenționat pentru ca românii din Italia să nu-și piardă iluzia asta că noi putem muta munții din loc. Și asta nu ajută la integrare, ajută doar la voturile care schimbă ceva în România. E un fel de dragoste cu sila. Românii sunt departe de gândul de a se implica în ceva în Italia, orice ar fi, dacă nu e cu garanții. Că vorbele nu garantează nimic, mai ales pentru niște oameni care au fugit din țara lor fix din cauza asta. Îi rog pe cei care citesc acum, să comenteze la sfârșit pe pagina voastră și să ne spună ce înseamnă, din punctul lor de vedere, să fii integrat.”
Cum explici slaba participare a românilor rezidenți în Italia la procesul de vot de la alegerile locale?
„Unu, nu suntem suficient de informați, de cele mai multe ori ajungem la alegeri și ne trezim că n-avem drept de vot. Că trebuia să ne înscriem pe liste cu 40 de zile înainte. Nu prea ne place dreptul de a vota. Doi, probabil nu am cunoscut până acum suficienți români pe care să ne bazăm. Trei, invidia. Patru, dezinteresul și puținul respect pentru țara și orașele în care trăim aici. Cinci, experiențele neplăcute din țară, cu politicieni care au făcut mai mult pentru ei, pentru familiile lor, pentru cunoscuții lor, decât pentru cei care i-au votat.
Am spus mai devreme că cei care sunt în Italia și consideră că aici este doar locul în care muncesc, mănâncă și dorm, niciodată nu vor ieși să voteze și nici nu pot fi ajutați să se integreze. Și, din nefericire, sunt mulți.”
Ce s-ar putea face pentru a atrage mai mult electorat românesc la urne?
„Trebuie să ne implicăm. Pentru a avea electorat, trebuie să fie propuneri. Trebuie să-și cunoască drepturile. Dacă vor ajunge să-și cunoască drepturile, vor fi mai pregătiți civic și garantez că vor ști și care e rolul politicului în viețile lor.
Italienii au o prezență la alegeri impresionantă. La locale e prăpăd, se votează într-un număr foarte mare, în procente de peste 80% în unele locuri, lucruri sfinte pentru noi, nu-i așa? Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, noi ceilalți care am decis să ne implicăm, ar trebui să fim transparenți pentru toată lumea.
N-am fost niciodată în Maramureș, dar cunosc o mulțime de români de acolo. Unul în special, preotul Traian de aici, din Cassano, mi-a povestit despre un tren local care mergea atât de încet încât aveai timp să cobori, să îți cumperi ceva de la vreun magazin local și să-l ajungi din urmă. Cam așa e și cu politica și românii din Italia. Trebuie să le dăm exemplul bun și să nu ne dăm jos din trenul în care ne-am suit. Așa, poate, la următoarele alegeri, alții ne prind din urmă.”
Explică importanța participării românilor în politica locală.
„Politica modernă, mai ales pe plan local, valorizează fiecare resursă. Și aici e tot cu ceartă, cu supărări, dar e altfel. E important să ne ajutăm. N-ai să vezi un român apărut de nicăieri să se candideze pentru ceva în Italia. Cine ajunge să fie cunoscut și chiar ales, va fi mereu românul pentru toată lumea. Suntem mulți, de asta e important să participăm. E ridicol să fim 10% din locuitorii unui oraș, de exemplu, și să nu avem prezență și reprezentare la alegeri.”
Ce părere ai, Italia e o țară în care merită să te stabilești pentru tot restul vieții? De ce da/de ce nu?
„Italia este locul în care eu mă simt bine și pe care acum îl numesc acasă. Nu se știe ce surprize apar pe viitor în viața mea, dar cred că este o țară în care poți trăi bine. Este frumoasă în felul ei și bine organizată din foarte multe puncte de vedere. Noi, cei care am emigrat de foarte tineri, nu cred că ne gândim atât de mult în viitor. Pentru că am văzut ce înseamnă să ai așteptări de la o țară și să fii dezamăgit.”
