Silviu – un român în zbor deasupra Romei

[wds id=”2″]

Mi-au plăcut mereu oamenii cu pasiuni!

Un om fără pasiuni e un om trist, e un om care nu simte vibrația vieții, un om care nu știe că un minut din viața sa, se poate transforma într-un minut de calitate și într-un moment de neuitat! Momente de extaz care schimbă modul nostru de a percepe lucrurile și care ne pot schimba noțiunea de timp și spațiu.

Pe Silviu, l-am cunoscut descoperindu-i pasiunea în timp ce scria despre ea.
I-am recunoscut extazul, euforia, i-am simțit privirea plină de bucurie și satisfacție din literele cu care așternuse pe hârtie un simplu apel către românii lui din Roma:

“Mâine, la Zoo – Paracadutismo Roma, se fac salturi cu parașuta în tandem cu instructor. Abia aștept să sar din nou. Este cineva printre voi care vrea să mă însoțească? Satisfacție maximă, adrenalină garantată! “

O invitație la zbor, o invitație la prietenie, o invitație la Pasiune! Și nu una oarecare ci una pentru un sport extrem, care nu e la îndemâna tuturor chiar dacă ai nevoie doar de curaj și o doză mică de nebunie.

“Ca să sari, trebuie să fii sărit”, spunea zâmbind Virginia, soția lui Silviu. Asta nu a împiedicat-o ca, mulți ani în urmă, să îi dăruiască de ziua lui ceea ce își dorise de mic copil, o pereche de aripi! Adică primul salt cu parașuta! Și Silviu s-a dus, s-a urcat spre cer! 

S-a așezat pe puntea avionului cu parașuta în spate și se uita la cât de mici și de nesemnificativi suntem jos pe pământ, atunci când privești spre noi, spre lumea noastră, de la 4000 de m înălțime.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conștientiza că face parte dintr-o masă uniformă, dintr-o mulțime oarecare dar în acel moment reușise să se desprindă de normal, de firesc, se simțea puternic în unicitatea sa, se simțea un pic din Dumnezeu!

Cine sunt eu? Cine sunt toți cei de jos?
Ce ne aseamănă și ce ne deosebește?

Întrebări la care a aflat răspunsul câteva clipe mai târziu când, cu inima cât un purice dar cu sufletul mare cât tot universul care îl înconjura în acel moment, s-a aruncat în gol.

A urmat o cădere liberă,  în care timpul s-a dilatat și secundele păreau minute.

Chiar dacă se cade cu o viteză de două sute de kilometri la oră, ai impresia că plutești! Pe durata căderii libere, parașutiștii zboară pilotând propriul corp. Astfel, prin modificarea poziției corpului, a mâinilor și a picioarelor, un parașutist experimentat poate să efectueze orice mișcare de rotire în jurul celor trei axe precum și mișcări pe orizontală și verticală față de colegii cu care sare.

Saltul din avion în tandem cu un instructor este modalitatea cea mai accesibilă și sigură de a experimenta senzațiile unice oferite de parașutism. Nu este nevoie de nici un fel de pregătire specială, doar de o doză de curaj și dorința de a face ceva special. Și de un dram de Pasiune!

Asta e ceea ce ne deosebește unii de alții! Ceea ce facem, ceea ce ne dorim să facem pentru noi înșine!

Înainte de salt, instructorul face o pregătire teoretică în care explică cum va decurge totul. Tu trebuie doar să îți dorești să sari!

- Continuarea după publicitate -

O săritură cu parașuta este, conform statisticilor, mai puțin periculoasă decât parcurgerea cu mașina a 100 de kilometri de șosea! Sistemele de siguranță și regulile stricte impuse, fac ca riscurile să fie aproape inexistente.

Silviu - românul din Roma care se aruncă în gol de la mare înălțime!Silviu are la activ 20 de salturi cu parașuta de unul singur iar anul acesta, în luna aprilie, a urmat cursul AFF – Accelerated Free Fall (Curs accelerat de cădere liberă). În perspectiva unui viitor cât mai apropiat, și-a propus ca următor pas în evoluția sa de pasionat al acestui sport, să experimenteze ”zborul în costum cu aripi”, wingsuit-ul!


Silviu - românul din Roma care se aruncă în gol de la mare înălțime!Încă din antichitate, odată cu legenda lui Icar și Dedal, oamenii au visat că într-o bună zi vor reuși să zboare precum păsările. Au fost inventate avioanele, elicopterele, parașutele, dar niciuna dintre aceste invenții nu  le permite să trăiască  la intensitate maximă bucuria zborului. Astfel, a apărut wingsuit-ul sau ”costumul cu aripi”. 


Silviu - românul din Roma care se aruncă în gol de la mare înălțime!Instructorul de zbor a lui Silviu, Alessandro di Giacomo, practicant de paracadutism și wingsuit, are la activ circa 6400 de sărituri și a însoțit în zborul lor sute de noi parașutiști amatori în primele experiențe de acest gen. 
În 2014 Alessandro a stabilit un nou record italian, zburând într-o formație de 10 membri cu un costum wingsuit.

Suntem o mică Românie la Roma. Iar atunci când întâlnești români cu pasiuni, cum este Silviu, care reușesc să îți transmită starea lor de extaz și fericire, stai aproape de ei, nu-i lăsa să-ți scape! Cu ei înveți să zbori!!

Dacă doriți mai multe informații, pe Silviu îl puteți găsi în grupul facebook THE ZOO Paracadutismo Roma.

El și prietenii săi de zbor, vă așteaptă cu drag să îi însoțiți acolo sus, pentru a împărtăși împreună senzația de libertate pe care doar infinitul cerului ți-o poate dărui!

Pentru că pasiunea nu cunoaște alfabetul rațiunii, ea întotdeauna va fi acolo și va aștepta să te deschizi în fața ei oferindu-ți rețeta unui om mulțumit de sine. 

Îți va dărui Identitate!

Îmi place să scriu, să umplu o foaie albă de hârtie cu gândurile mele. Pentru că îmi place să vizualizez, să interpretez, să creez, să construiesc! Îmi place să citesc, să joc handbal, să fotografiez, apoi să mă joc cu fotografiile decupându-le, îmi plac istoria, cinema-ul, teatrul, îmi place să observ natura și comportamentul uman în orice aspect fundamental al său.
Îmi place să cânt în cadă în timp ce fac baie și îmi place să dansez mai mereu singură,  prin casă!

Îmi plac muntele și drumețiile în locurile pustii și greu accesibile,  îmi place liniștea lacurilor la vreme de seară de pe malul cărora nu m-aş mai da dusă, ador și cad ușor victimă sensibilității florilor și a copiilor,  îmi plac obiectele vechi din epoca victoriană.
Îmi plac multe lucruri! Și mi-ar place să fac un salt cu parașuta!

Canalul WhatsApp Rotalianul - Revista Românului din Italia

Toate acestea contribuie și vor contribui la cine sunt și voi fi!