Șofer român din Italia acuzat că a provocat accidentul în care 4 tineri și-au pierdut viața

Un șofer român în vârstă de 26 de ani este acuzat că ar fi provocat accidentul de la Jesolo, de duminică noaptea, în care și-au pierdut viața patru tineri italieni cu vârste cuprinse între 22 și 23 de ani.

În mașina Ford Fiesta erau cinci tineri italieni, în jurul orei 1.30 șoferul a pierdut controlul volanului și autoturismul s-a prăbușit într-un canal cu apă de pe marginea carosabilului. Giorgia, unica pasageră care a supraviețuit, declară: „O clipă înainte de accident am văzut o mașină care se apropia cu viteză mare și am auzit o bufnitură. Mașina a ieșit de pe șosea și ne-am prăbușit în canalul cu apă.”

De pe patul spitalului, tânăra care a reușit să se salveze a repetat de mai multe ori că accidentul a fost cauzat de o altă mașină care a lovit autoturismul lor. Șoferul mașinii însă s-a făcut nevăzut, fără să se oprească și să le acorde primul ajutor.

Persoana responsabilă ar fi fost identificată în după amiaza zilei de duminică de către poliția locală din Jesolo. Este un tânăr român în vârstă de 26 de ani, care trăiește în Italia din anul 2012. A fost interogat timp de o oră de comandantul Claudio Vanin și de procurorul Giovanni Gasperini, în prezența unui avocat, după care a fost declarat în arest la domiciliu.

Șoferul român este acuzat de omor stradal. În urma cercetărilor, semnele găsite pe mașina sa ar fi compatibile cu cele identificate pe mașina Ford Fiesta a tinerilor italieni.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tot în zorii zilei de duminică, patru tineri români și-au pierdut viața într-un accident rutier la Sant’Andrea di Bagnolo, în apropierea orașului Cesena. Despre tragedia care a pus capăt vieții lor, puteți citi aici.