Un român din Marea Britanie a ucis o tânără de 20 de ani. „Eu îi spuneam «prințeso», iar ea «bunicule»”

Un român din Londra, Marea Britanie, va fi condamnat la închisoare pe viață după ce juriul de la Tribunalul Old Bailey l-a găsit vinovat zilele trecute de uciderea unei tinere femei, informează BBC.

Membrii juriului au constatat că Nicolae Paizan, în vârstă de 64 de ani și care lucrează în Londra ca șofer pe betonieră, a ucis-o cu sânge rece pe Agnes Akom, de numai 20 de ani, lovind-o în cap cu o unealtă de nenumărate ori.

Nicolae Paizan, 64 de ani. Foto: The Guardian

Crima a avut loc la data de 8 mai 2021, dar trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit la data de 14 iunie din același an deci după mai bine de o lună. Cadavrul era îngropat într-o zonă păduroasă din parcul Neasden, iar groapa era ascunsă sub o grămadă de crengi și lemne.

De origine ungară, tânara de 20 de ani îl cunoscuse pe șoferul român cu 18 luni înainte de a muri, au aflat anchetatorii. Nu se știe cu precizie care era relația dintre cei doi, dar în tribunal s-a arătat că Paizan i-ar fi dat anumite sume de bani victimei în acea perioadă de 1 an și jumătate în care s-au frecventat.

Agnes Akom, 20 de ani.

Românul, care este tatăl a patru fii, a declarat în tribunal că el o alinta pe tânăra unguroaică cu „prințeso, îngeraș mic și vrăbiuță”, dar ea i se adresa în schimb cu „bunicule”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Ancheta noastră și ceea ce știm despre Agnes arată că, deși era vulnerabilă, el a mințit în mod clar cu privire la trecutul ei și situația ei personală, în încercarea de a influența juriul. Este probabil ca el să se fi folosit de aceste vulnerabilități pentru a o abuza, ducând în cele din urmă la uciderea ei”, a declarat detectivul-șef inspector Neil John de la Metropolitan Police.

Neculai Paizan este acuzat că a atacat-o pe tânăra maghiară de 20 de ani într-un container naval, închiriat de el însuși, care era situat în Brent, nord-vestul Londrei. Bărbatul a fost filmat de camerele video de supraveghere din zonă în timp ce se spăla pe mâini și pe față, după ce a ucis-o.

El a dezmembrat apoi cadavrul, l-a introdus într-un sac și l-a pus în portbagajul mașinii sale, iar în ziua următoare l-a transportat în parcul Neasden din nordul Londrei. Odată ajuns acolo, a folosit un tomberon de gunoi pe roți pentru a transporta trupul fără viață al tinerei în zona împădurită a parcului, unde ulterior l-a îngropat.

În următoarele zile, Paizan a vizitat parcul respectiv de cinci ori, iar tot în acea perioadă îi spunea unuia dintre fii săi că vrea să se întoarcă în România. Între timp, mai exact la data de 11 mai 2021, iubitul tinerei de 20 de ani o dădea dispărută pe aceasta la poliție.

Românul a declarat în tribunal că Agnes Akom, care lucra la o firmă producătoare de sicrie, i-ar fi pus otravă într-o cafea cu gheață, iar el a ieșit astfel din container pentru a face o plimbare și a lua aer. Când s-a întors însă, a descoperit că tânăra a fost ucisă și a intrat în panică, încercând astfel să ascundă trupul fără viață al victimei: „Am încercat să o duc în parc, să o pun într-un loc bun”, a declarat el.

Procurorul Jake Hallam a declarat în fața juraților din tribunal că șoferul român a spus o grămadă de minciuni. De asemenea, detectivul Neil John a spus următoarele, la ieșirea tribunal: „Deși nu este clar de ce a ucis-o, încercările lui de a-și ascunde crima în următoarele ore și zile arată un efort calculat pentru a se asigura nu numai că Agnes nu va fi găsită niciodată, dar și că nu va fi prins.”

Anchetatorii au găsit sângele victimei în containerul lui Paizan, precum și în mașina sa, în ciuda tentativelor sale de a-l șterge. Hainele victimei, de asemenea, au fost găsite aruncate într-un coș de gunoi, împreună cu un fierăstrău pe care au fost găsite fire de păr ce aparțineau acesteia.

În Anglia, pedeapsa obligatorie pentru crimă este închisoare pe viață, iar după ce juriul l-a găsit vinovat pentru uciderea tinerei de 20 de ani, judecătorul Richard Marks va reveni luni, 25 iulie 2022, cu pronunțarea sentinței.

Distribuie acest articol