Șofer român lăudat în Italia pentru curaj și altruism, după ce camionul său încărcat cu materiale plastice a luat foc

Un șofer român de camion, în vârstă de 40 de ani, a riscat totul pentru a preveni o catastrofă pe o șosea din regiunea italiană Marche. Incidentul a avut loc luni dimineața, 22 mai, la Lunano, în jurul orei 9:00, în tunelul de pe șoseaua are duce la Sant’Angelo in Vado.

Camionul său, un Iveco alimentat cu metan și încărcat cu polietilenă, un produs plastic care trebuia transportat la Sant’Angelo in Vado, a început să emită fum în cabină în timp ce traversa tunelul de 2,5 kilometri, relatează Il Resto del Carlino.

Șoferul a înțeles imediat că motorul luase foc. Însă nu a cedat panicii și nici nu a abandonat camionul. A ales să continue drumul, apăsând pedala de accelerație pentru a scoate masivul vehicul din tunel și a evita implicarea altor mașini în posibilul incident.

Odată ajuns în afara tunelului, a reușit să tragă pe dreapta, să coboare, să dezlege remorca încărcată cu produse plastice și să se urce din nou în cabină, înconjurat de fum, în timp ce motorul și partea de jos a cabinei ardeau.

A reușit să conducă vehiculul la o distanță de câteva zeci de metri de remorcă. Apoi a luat extinctorul pe care îl avea la bord, a coborât, a deschis capota pentru a ajunge la motor și a activat extinctorul, reușind să țină flăcările sub control înainte de a se răspândi în întreaga cabină și, mai ales, înainte de a atinge cele două rezervoare de GNL sau metan care alimentau camionul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Între timp, a sunat la pompierii din Macerata Feltria, care au ajuns la fața locului în mai puțin de 10 minute și au preluat situația, reușind să stingă flăcările într-un timp foarte scurt.

În cele din urmă, doar motorul a fost afectat. Șofer român a primit felicitări din partea salvatorilor pentru curajul demonstrat, fiindcă a dovedit că s-a gândit la ceilalți înainte de a se gândi la el.

Dacă ar fi abandonat camionul în tunel, cu focul cuprinzând cabina, ar fi existat riscul, dacă nu chiar certitudinea, ca întregul cap tractor să ardă, iar flăcările să ajungă la rezervoarele de metan, provocând o explozie cu consecințe imprevizibile atât pentru ceilalți șoferi cât și pentru structura tunelului.

De asemenea, nu trebuie uitat nici norul toxic care ar fi rezultat din arderea încărcăturii de produse plastice.

Toate acestea au fost evitate datorită curajului camionistului de 40 de ani. A fost o dovadă clară de eroism, fapt pentru care a fost lăudat și admirat de către toți cei implicați în incident.