Solidaritate fără frontiere pe timp de criză în Italia și români care ajută italieni aflați în dificultate

Daniele este un tânăr italian din localitatea siciliană Gela. În aceste zile, el trăiește alături de soția și fiica lui cu numai 55 de euro pe lună, scrie ziarul local Quotidiano di Gela. Bărbatul a făcut în urmă cu câteva zile un apel disperat la o televiziune locală pentru a cere ajutor, neavând ce să mai pună pe masă pentru familia lui. Primul semn de solidaritate a venit de unde se aștepta mai puțin: de la un cetățean român.

La numai cinci minute după ce apelul italianului a apărut la televizor, telefonul lui Daniele a început să sune și la celălalt capăt al liniei se afla Adrian, un bărbat român. Conaționalul nostru și-a dat întâlnire cu Daniele și apoi au mers împreună la un supermarket din zonă. Odată ajunși acolo, Adrian a umplut pur și simplu un cărucior cu alimente și toate cele necesare pentru tânărul italian și familia lui, apoi a cumpărat și un ou de ciocolată, de Paște, pentru fetița lui Daniele, precum și un set de culori pentru desenat.

Adrian și Daniele. Foto: Quotidiano di Gela

Ulterior, proprietarul unui mic magazin alimentar din localitate s-a oferit de asemenea să ajute familia italiană aflată în dificultate, oferindu-i alimente până la sfârșitul acestei crize, mai precizează sursa citată.

Nu este singurul caz din Italia de acest gen însă. La Montecatini Terme, scrie ziarul Il Tirreno, în provincia Pistoia, două românce pe nume Elena și Maria au creat un mic banc în stradă unde au pus alimente care pot fi luate de cei nevoiași, indiferent de naționalitate. Exemplul lor a fost urmat apoi și de o prietenă de origine rusă, dar și mulți alții.

Elena și Maria donează alimente celor nevoiași la Montecatini Terme. Foto: Il Tirreno

Tot în Montecatini Terme se află și părintele Matei-Ioan Tulan care ajută zilnic cu alimente familiile nevoiașe din zonă. Atât cele românești, cât și cele italiene sau albaneze. Mai multe detalii despre faptele sale și ale colaboratorilor săi în video de mai jos.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În încheiere precizăm doar că aceștia sunt numai câțiva dintre românii care fac astfel de gesturi în această perioadă de criză. Pe unii dintre ei vi i-am prezentat în alte articole, cum ar fi Maria Blaj de la Bologna sau Elvira Filipescu din Ischia. Sau grupul de muncitori agricoli români culeg gratis legume și le dăruiesc celor care nu-și permit să le cumpere. Alții, dintr-un motiv sau altul, din pură modestie sau doar pentru că nu au făcut-o decât cu dorința sinceră de a ajuta, nu i-am descoperit încă.

Cert este însă că numărul românilor din Italia care în această perioadă au ajutat și încă mai ajută persoanele nevoiașe este mult mai mare. Sperăm să aflăm cât mai curând de ei și să-i aplaudăm cu drag așa cum merită. Sperăm în același timp ca și tu, cel care citești aceste rânduri, să te numeri printre ei, dacă ai posibilitatea să îți ajuți semenii.

Distribuie acest articol