Soțul unei românce din Italia adus la mal fără viață de apele mării. Bărbatul plecase de acasă cu o zi înainte

O femeie română din Italia trece prin cea mai grea perioadă din viața ei după ce un bărbat a fost găsit fără viață în dimineața zilei de marți, 24 noiembrie 2020, pe o plajă din San Benedetto del Tronto, în regiunea Marche. Când a aflat această veste, conaționala noastră a contactat autoritățile, îngrijorată, și a descoperit că este vorba chiar de soțul ei.

Potrivit publicației italiene Corriere Adriatico, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în cursul dimineții de ieri de o femeie care se plimba pe plajă. Aceasta a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au intervenit atât paramedicii, care n-au putut face altceva decât să constate decesul, cât și carabinierii și Garda de Coastă.

Asupra bărbatului, însă, nu a fost găsit niciun document de identitate, iar identitatea lui a rămas un mister pentru anchetatori din această cauză. Dar după ce știrea a fost publicată în presă, la Comisariatul de Poliție din localitate s-a prezentat o femeie de naționalitate română care declara, îngrijorată, că trupul neînsuflețit al bărbatului găsit pe plajă ar putea fi al soțului ei.

Polițiștii au dus-o atunci pe femeia română la carabinierii din localitate, care se ocupau de anchetă, iar aceștia i-au preluat declarația. Aceasta susținea că a avut o ceartă cu soțul ei în seara zilei de luni, 23 noiembrie 2020, iar bărbatul a plecat nervos de acasă. Alte persoane care-l cunoșteau pe bărbat au declarat, de asemenea, că l-au văzut pe bărbat, în viață, în acea seară și că acesta nu era deloc lucid.

În cele din urmă, conaționala noastră a fost pusă față-n față cu cruda realitate când a fost nevoită să identifice cadavrul bărbatului și a descoperit că este al soțului ei. Victima este un bărbat în vârstă de 41 de ani, de origine marocană, care se pare că a suferit un accident în timp ce se afla pe plajă, probabil pe niște stânci.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Primele investigații ale medicului legist au exclus atât un gest extrem din partea bărbatului, cât și o moarte provocată de altcineva, mai precizează sursa citată.

- Mai multe după publicitate -