Speranță de viață în Italia pentru trei bebeluși români grav bolnavi: „Aici mai au o șansă”

Asociația Blondie a efectuat miercuri, 7 aprilie, chiar de Ziua mondială a sănătății, un alt zbor special, cu ajutorul companiei Tarom, în favoarea unor copilași cu boli cardiace care au fost transportați din România, la Clinica Dan Donato din Milano.

Maia, o fetiță de numai 7 zile care a fost lăsată în spital la naștere, Andrei, un bebeluș de 6 luni și Andreea, o fetiță în vârstă de 4 anișori, i-au întâlnit ieri pe medicii italieni și și-au pus viața în mâinele lor, la propriu. Cu același zbor, în țară s-au întors alte două fetițe care au fost operate și tratate la unitatea medicală din Milano.

Redăm mai jos, mesajul emoționant publicat de Asociația Blondie pe pagina de Facebook:

„La 5.00 decolăm. Decolăm din București cu Maia și Andrei.
Maia a împlinit 7 zile astăzi. A fost născută de 1 aprilie și de atunci duce o luptă prea grea. Malformație cardiacă. Tot de atunci e și singură. Am aflat de ea acum 2 zile. Căutăm repede un tutore care să o poată însoți. Am găsit. Între timp vorbim la pașapoarte. Mai trebuie să căutăm și un notar în Buzău care să ne ajute urgent (în maxim 2 ore) cu împuternicirea pentru ieșirea din țară. Găsim și notar. Ieri, la ora 19 reușim să obținem și pașaportul și împuternicirea! Uraaaaa, Maia e aici cu noi!

Andrei are 6 luni și e deja la al doilea zbor Blondie. Tot cardiac și el, trebuie să meargă la cea de-a doua operație.

Din București decolăm spre Sibiu. De acolo o luăm pe Andreea. Andreea are 4 ani și este diagnosticată cu o formă de epilepsie gravă. Trebuie să ajungă la Genova, după ce în mai multe centre din Europa a fost refuzată pe motiv că nu se mai poate face nimic. A mai găsit o șansă aici, în Italia.

Decolăm și din Sibiu, ca dintr-un peisaj de iarnă cu troiene de zăpadă rupt din desene animate. Ajungem la Milano.

Îi lăsăm pe Maia, Andrei și Andreea și le luăm pe Ariana și pe Ioana. Amândouă la al doilea zbor Blondie. Amândouă roz. Ariana are 2 luni și 2 săptămâni, iar Ioana are 1 an, sigur o știți. E copilul care a reușit să frângă toate inimile, inclusiv cele alte cadrelor medicale din San Donato. Pe 17 martie o duceam sperând cu disperare că se mai poate face ceva. Ioana a fost unul dintre cazurile medicale minune. Un caz care, la vârsta ei, e cu mult depășit de termenul la care se mai poate face ceva. Ioana a arătat că se poate, ba chiar a reușit ca într-o lună de zile să se recupereze complet. Ioana a venit în brațele bunicii eroine voluntar, care a stat alături de ea în spital.

Ariana a venit în brațele mamei care radia de fericire și care abia așteapta momentul când frățiorul ei o va vedea pentru prima dată (și vă spunem că a fost tare emoționant).

E 11.30 și noi suntem înapoi acasă.
Cam asta e ce am trăit noi azi. Azi, de Ziua mondială a sănătăţii!”

Asociaţia „Blondie” s-a înfiinţat în iunie 2019 pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor bolnavi şi singuri.

După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociaţia „Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămaşi blocaţi în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie.

Primul zbor a fost în data de 27 martie, din Milano, iar ulterior asociaţia a continuat să ducă în străinătate copii care au nevoie de intervenţii medicale urgente, ce nu pot fi făcute în România.

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!