Stare de urgență în timpul unui zbor Wizz Air din Italia spre România, aparatele de bord arătau mai multe mesaje de atenționare

O aeronavă a companiei Wizz Air care se deplasa vineri, 25 ianuarie, 2019, din Catania spre București, s-a aflat în stare de alertă după ce în carlingă aparatele de bord au început să afișeze diferite mesaje de atenționare.

Potrivit Știrile PRO TV, pilotul a fost nevoit să declare stare de urgență și să transmită pe calea undelor radio dramaticul mesaj „MAYDAY” (mesaj de alarmă folosit la nivel internațional), după ce a observat că aparatele din carlingă afișează mai multe mesaje de avertizare.

Semnalul de alarmă a fost transmis la ora 20:13, mai scrie sursa citată, iar avionul a fost așteptat pe aeroportul din București de mai multe echipaje medicale, dar și ale pompierilor.

”Aeronava (…) a afișat mai multe mesaje de atenționare în timpul zborului. Conform procedurilor de siguranță, comandantul zborului a declarat “MAYDAY” (procedură de urgență – n.r.) și a solicitat prioritate pentru aterizarea imediată pe aeroportul din București”, au declarat reprezentanții companiei aeriene.

Cu toate acestea, avionul a aterizat în siguranță la ora 20:37 și pasagerii au fost debarcați fără probleme, în timp ce tehnicienii au început să verifice aeronava.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol