Ștefan, mort în Italia la numai 20 de ani. Omagiat de fostul profesor: „Un suflet bun, loial și drept”

Liceul „Itis Quintino Sella” din Biella, regiunea Piemnot, este în doliu după pierderea tragică a lui Ștefan Bratu, un fost elev de origine română remarcabil, decedat la vârsta de doar 20 de ani din cauza unei boli necruțătoare.

Ștefan a murit de cancer la o vârstă la care tinerii își fac proiecte de viitor, menționează publicația Prima Biella

Vestea decesului său a fost anunțată printr-un mesaj emoționant pe site-ul instituției de învățământ, care i-a adus un omagiu.

Tânărul a fost descris ca un suflet bun, loial și drept. El și-a distins prezența în cadrul liceului din Biella prin pasiunea arzătoare pentru tehnologiile informaționale și participarea activă la numeroase concursuri în domeniul informatic și de robotică.

„Ciao, Ștefan!

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu mare durere în suflet îl salutăm pe Ștefan Bratu, absolventul nostru din anul școlar trecut, care a plecat prematur dintre noi”, au transmis reprezentanții instituției, evidențiind cum Ștefan a fost întotdeauna un motiv de mândrie pentru profesori și un prieten de nădejde pentru colegii săi.

Giuseppe Aleci, unul dintre profesorii lui Ștefan, a publicat un mesaj pe rețelele sociale, rememorând calitățile excepționale ale fostului său elev

Stefan-Bratu-Aleci-680x408
Ștefan Bratute alături de Prof. Aleci Giuseppe, la un concurs IT. Sursa foto: Prima Biella

Profesorul a exprimat o pierdere profundă, subliniind relația de prietenie care depășea limitele obișnuite ale unei legături elev-profesor:

„Ștefan s-a distins întotdeauna prin sufletul său bun, loial și drept, precum și prin pasiunea pe care a arătat-o pentru studiu și pentru tehnologiile informatice.

Mulțumim pentru că ne-ai reprezentat cu onoare la numeroase concursuri în domeniul IT.

Ai fost întotdeauna un motiv de mândrie pentru toți profesorii tăi și un bun prieten pentru colegii tăi de clasă. A fost un privilegiu să te cunoaștem.”