Studenți din România, câștigători în SUA ai unui prestigios concurs internațional de inginerie seismică

Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au adus în România un nou titlu mondial, după ce au câștigat concursul internațional de inginerie seismică „2023 Undergraduate Seismic Design Competition”, desfășurat în perioada 11-14 aprilie 2023, la San Francisco, California, SUA, informează Monitorul de Cluj.

Echipa SDC-UTCN a obținut locul întâi la cea de-a XX-a ediție a acestui concurs, învingând universități de renume precum University of Buffalo, University of California, San Diego, Cornell University și multe altele.

342185343_205715055564010_1590393533563802714_n

Construcția realizată de studenții clujeni a rezistat la o serie de cutremure simulate și a fost aleasă cea mai bună din punct de vedere arhitectural, structural și economic.

Reprezentanții UTCN au declarat că studenții în inginerie civilă și arhitectură și urbanism au reușit să îmbine inovația și cunoștințele de arhitectură, conformare structurală și economie în proiectul lor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Concursul, organizat de Earthquake Engineering Research Institute (EERI) în cadrul conferinței naționale americane de inginerie seismică, își propune să încurajeze studenții din întreaga lume să se implice în abordarea științifică a conformării seismice.

În cadrul competiției, studenții au avut de conceput, proiectat și realizat o structură multietajată din lemn de balsa care să reziste la cutremure simulate și induse cu ajutorul unei platforme seismice.

Echipa SDC-UTCN a participat la această competiție de 13 ani și a surclasat, de-a lungul anilor, echipe din universități de prestigiu din întreaga lume. În ediția din acest an, 34 de echipe din 9 țări de pe 5 continente s-au înscris în concurs.

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a subliniat importanța muncii în echipă, a curajului, a perseverenței, a cunoștințelor și a competențelor fiecărui membru în realizarea acestui vis care devine realitate în fiecare an.

Distribuie acest articol