Sudul Italiei, viitor paradis fiscal pentru pensionarii din întreaga lume

Amalfi, Capri, Taormina, precum și Vieste, Santa Teresa di Gallura sau Alberobello, localități turistice din sudul Italiei, ar putea deveni pentru pensionarii din întreaga lume locul de vis unde să își petreacă ultimii ani din viață. Pe lângă frumusețea încântătoare a locurilor, se adaugă începând din acest an o scutire de impozit care le-a transformat în potențiale paradisuri fiscale.

Senatorul Ligii Nordului, Alberto Bagnai, a reușit să includă în Legea bugetului din 2019 o lege care permite cetățenilor străini proveniți din cele 98 de țări cu care Italia a încheiat un acord împotriva dublei impuneri, să își transfere reședința în Italia unde, timp de 5 ani, vor plăti un impozit de substituție de 7% pentru toate veniturile din străinătate. Pentru cei cu venituri elevate s-a stabilit o taxă în sumă fixă ​​de 100.000 de euro pe an.

Evident, asta ar însemna înlocuirea tuturor impozitelor pe care cetățenii străini ar fi trebuit să le plătească în fosta țară de reședință. În prezenta lege există o scutire de la obligațiile fiscale de monitorizare a impozitelor, precum și de la plata impozitului pe valoarea imobilelor situate în străinătate (Imposta sul valore degli immobili situati all’estero sau IVIE) și impozitul pe valoarea activelor financiare deținute în străinătate (Imposta sulle attività financiziarie detenute all’estero sau IVAFE).

Scutirea de impozit se aplică și cetățenilor italieni, cu condiția ca aceștia să fi avut reședința în străinătate timp de cel puțin cinci ani (deci emigranți care doresc să se întoarcă în Italia). Singura condiție este ca aceștia să se mute într-una din cele 2.355 de localități cu mai puțin de 20.000 locuitori  din următoarele regiuni: Sicilia, Calabria, Sardinia, Campania, Basilicata, Abruzzo, Molise sau Puglia.

Obiectivul este acela de repopulare a satelor italiene care, în urma emigrației și a deficitului de perspective economice, riscă să rămână pustii. Noii locuitori care ar putea veni, mai ales aducând cu ei pensii și venituri economice importante, ar putea să dea viață din nou sectorului imobiliar, serviciilor, comerțului etc.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru a vă muta reședința oficială în sudul Italiei și beneficiați de această reducere fiscală, trebuie să îndepliniți două cerințe esențiale:

  • În primul rând, să nu fi avut reședința în Italia în scopuri fiscale în cei cinci ani fiscali anteriori și să vă transferați reședința din țările cu care există acorduri de colaborare administrativă.
  • În al doilea rând, trebuie să locuiți în Italia timp de cel puțin 183 de zile pe an (184 în cazul unui an bisect).

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că impozitul de înlocuire de 7% este valabil numai pe o perioadă de 5 ani, la sfârșitul căreia acest regim fiscal nu se va mai aplica.