Sunt copii care plâng…
Sunt copii care plâng că nu au ce mânca…
Care rabdă de sete… care au viața grea!
Sunt copii care dorm pe pământ fără țol
Tremurând că deasupra n-au decât cerul gol!
Sunt copii care rabdă-n tăcere-agonia
Care-și poartă în pântecul supt, sărăcia!
Ei, acei mititei sunt săraci de cuvinte
Că-s purtați spre o lume care sapă morminte.
Sunt acei care astăzi nu mai speră în mâine
Că hrăniți sunt cu ură, nu cu apă și pâine!
Care târâie viața de un fir agățată
Spre un haos de vise cu privirea-ncruntată!
Sunt destine cu suflet care au drept la viață
Și nu pot să răzbată că au ziduri în față!
Sunt copii care așteaptă un Hristos ca să vină
Și-n acest întuneric să le facă lumină!
Sunt copii… și copiii au speranțe și vise
Care-s gata să zboare și au aripi deschise.
Sunt plămada de tină dintre cer și pământ
Sunt copii… și copiii sunt ce-avem mai sfânt!
Să le dăm viitorul cu iubire… speranță…
Construindu-le poduri și nu ziduri în față!
Să-i lăsăm ca să zboare și să spere în mâine
Iar în loc de durere, să-i hrănim doar cu pâine!
Versuri: Ștefania Vasile – Italia
03-11-2019
