Un tânăr de origine română între cei mai buni studenți din Italia. Premiat de președintele Sergio Mattarella

Cei mai buni studenți din Italia vor fi premiați marți, 26 octombrie, de președintele Sergio  Mattarella, în timpul unei ceremonii solemne organizată la Palatul Quirinale. Printre cei 25 care vor primi din mâinile președintelui o medalie și un certificat de onoare pentru merite deosebite la învățătură se numără și Marian Alexandru Isacov, un tânăr de origine română.

Alexandru Isacov locuiește la Porto Mantovano, a absolvit în acest an studiile la Liceul Enrico Fermi din Mantova, cu note maxime și acum este student universitar la medicină, în cadrul Școlii de Științe Medicale Sant’Anna din Pisa.

A fost nominalizat pentru premiul „Alfiere del lavoro” de fosta sa școală, în luna martie, când a fost făcut apelulul pentru selecția celor mai buni 25 de elevi din Italia. Este un premiu acordat de Palatul Quirinale, înființat în 1961 de Federația Națională a Cavalerilor Muncii.

Selecția este una extrem de riguroasă, elevii aleși să primească acest premiu sunt într-adevăr ce mai buni dintre cei buni. „Am primit telefonul de confirmare în septembrie – a declarat tânărul – sincer nu mă așteptam. Sunt foarte fericit.”

Originar din România (în prezent are cetăţenia italiană), Alexandru s-a stabilit la Porto Mantovano în urmă cu 11 ani, împreună cu familia. S-a dovedit imediat a fi un elev eminent, dotat cu capacități și abilități, mai ales în domeniul matematicii. În anul 2017 a ajuns la faza națională a unor concursuri la această materie.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Dar nu numai matematica îi place lui Alex: „În ultimii trei ani de școală – a spus Marianna Pavesi, directoarea Liceului Enrico Fermi – a avut 10 pe linie. Un elev excepțional care a fost și reprezentant în consiliul școlii”.

Marți, 26 octombrie 2021, ora 11:00, va primi recunoașterea meritelor sale din partea președintelui Italiei, Sergio Mattarella. Ceremonia va fi transmisă în direct, pe RAI 1.

Distribuie acest articol