Tânăr român, la un pas de înec în Italia. Salvat de un carabinier

Un carabinier aflat în timpul său liber a salvat viața unui tânăr român în vârstă de 29 de ani, care s-a simțit rău în timp ce înota în Lacul Bracciano, pe teritoriul localității cu același nume din provincia Roma din Italia.

Militarul, în vârstă de 41 de ani, nu a ezitat să intervină atunci când l-a văzut pe conaționalul nostru că se află în pericol de moarte, relatează Radio Roma.

Eroul acestei întâmplări este un carabinier din cadrul Regimentului 8 Lazio, care, observând că tânărul român se află în dificultate, s-a aruncat în apă pentru a-l aduce la mal în siguranță.

Acțiunea rapidă și determinată a carabinierului a fost esențială pentru salvarea vieții tânărului.

După ce a fost adus la mal, tânărul a fost preluat de personalul medical și transportat cu elicopterul la spitalul “Gemelli” din Roma.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În prezent, el se află sub supraveghere medicală, dar starea sa nu este critică, datorită intervenției rapide și eficiente a carabinierului.