Tânără din Italia, refuză să lucreze într-un bar pentru 1000 de euro pe lună. „Asta e exploatare, nu sunt servitoarea voastră”

- Conținut sponsorizat -

Sara, o tânără din Cerenova, regiunea Lazio, a refuzat o ofertă de muncă într-un bar local, denunțând practici de exploatare la locul de muncă. Proprietarii barului i-au propus să semneze un contract cu program part-time, care în realitate ar fi fost unul full-time.

Ar fi trebuit să lucreze șapte ore și jumătate pe zi, cu o singură zi liberă pe săptămână, inclusiv în weekend și sărbători, fără să fie plătită pentru orele suplimentare. Salariul oferit era de 1000 de euro pe lună, în cadrul unui contract part-time fictiv.

Sara a decis să refuze oferta, în ciuda nevoii sale de angajare, menționează Fanpage.

„La aproape 30 de ani, m-am săturat să fiu servitoarea cuiva. Nu mai vreau să contribui la îmbogățirea voastră”, a scris ea într-o postare pe rețelele sociale, care a devenit virală în scurt timp.

„Nu există nicio pauză, chiar și mersul la toaletă este un lux și, desigur, nu îți dau nimic de mâncare, deși programul ar trebui să includă acest lucru – a transmis tânăra.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Acum chiar vrem să continuăm să spunem că problema sunt tinerii, ajutorul social, nevoia de a-și face ucenicia, lipsa de motivație? Serios? Asta e exploatare! Începeți să plătiți angajații cum trebuie și veți vedea cât de mulți vor veni la localurile voastre. Desigur, am refuzat contractul, deși am nevoie de muncă, dar la aproape 30 de ani m-am săturat să fiu servitoarea cuiva. Nu mai vreau să contribui la îmbogățirea voastră!”

Postarea Sarei, una dintre numeroasele care denunță exploatarea în domeniul ospitalității, a fost preluată și de Natale Di Cola, secretarul general al sindicatului Cgil Roma și Lazio, care a numit propunerea de muncă „nedemnă”.

„Un contract pe durată determinată, part-time, patru ore pe săptămână și unul dintre cele mai mici salarii. În realitate, șase zile din șapte, inclusiv sărbători și duminici, fără pauză de masă, aproape 8 ore pe zi, 200 de ore de muncă pe lună pentru aproximativ 5 euro pe oră. Ea a refuzat și a decis să vorbească despre asta!”, a transmis sindicalistul.

El a mai adăugat: „Sara este membră a Cgil. Acum doi ani, s-a adresat la Filcams (sindicatul lucrătorilor din Horeca – n.r.). Să știm că face parte din comunitatea noastră și că luptă pentru a apăra drepturile ne umple de mândrie. Din păcate, în aceste zile există și persoane care o ridiculizează și o jignesc pentru că a spus nu exploatării și muncii la negru. Sarei îi spunem că nu este singură, este una dintre noi și îi vom fi alături în această luptă.”

Astfel, cazul Sarei scoate în evidență problemele de exploatare din industria ospitalității din Italia și necesitatea unei schimbări în modul în care angajații sunt tratați și plătiți.

- Continuarea după publicitate -

Povestea ei atrage atenția asupra importanței respectării drepturilor angajaților și a luptei împotriva muncii la negru, pentru a crea un mediu de lucru mai echitabil și sustenabil.

- Mai multe după publicitate -