Tragedie la Riesi, în provincia Caltanissetta, regiunea Sicilia, unde o tânără româncă a fost găsită moartă în locuința în care se afla.
Adela Gabriela Lingurar, în vârstă de 32 de ani, și-a găsit sfârșitul în mod tragic, fiind descoperită moartă în casa în care locuia. Conform informațiilor, tânăra ar fi fost găsită spânzurată.
Corpul neînsuflețit a fost descoperit în seara târzie de joi, 29 iunie. La fața locului au sosit carabinierii din Riesi care au deschis o anchetă.
Gabriela lucra în agricultură și locuia de una singură.
Potrivit unui anunț funerar, corpul neînsuflețit al tinerei va fi transportat în România, pentru a fi înmormântat în pământul natal, respectând obiceiurile creștinești.
Până în prezent, nu au fost oferite alte detalii referitoare la circumstanțele tragediei.
Investigațiile continuă pentru a afla mai multe detalii despre contextul în care a avut loc acest tragic eveniment. Deocamdată, nu se cunosc motivele care au dus la gestul extrem al tinerei.
Comunitatea din Riesi este profund șocată de această veste. „Era o femeie puternică, n-am idee cum de-a putut să facă așa ceva”, ne-a transmis o conațională.