Taranto – fetiță de 5 ani cu mâna tăiată în urma unui accident rutier. Familia Apostol cere ajutor pentru a găsi vinovatul

O fetiță română de numai 5 anișori și-a pierdut mâna stângă în urma unui accident rutier care a avut loc în jurul orei 22:20 din data de 24 iunie 2017 pe Strada Statală 7 Laterza-Castellaneta, pe o porțiune de drum care nu este luminată, iar persoana vinovată pentru acest accident a fugit de la locul accidentului.

La bordul unui automobil Opel Tigra, care se îndrepta spre localitatea Castellaneta, se afla familia Apostol. Automobilul era condus de tatăl fetiței, Neculai Lucian, iar pe locurile pasagerilor se aflau mama fetiței, băiețelul lor în vârstă de 10 ani și fetița lor, Irina de numai 5 anișori.

Mașina în care circulau conaționalii noștri a fost lovită de un alt automobil, se presupune un Mercedes de culoare închisă, care circula cu viteză foarte mare și care, în încercarea de a face o depășire și pentru a evita ciocnirea cu o mașină care venea din sens opus, a lovit automobilul familiei Apostol, provocând răsturnarea acestuia de mai multe ori.

Șoferul automobilului care a provocat accidentul a fugit imediat de la fața locului fără a acorda un minim de ajutor familiei Apostol. În fuga sa, automobilistul care a provocat accidentul a mai lovit alte două mașini care treceau prin zonă dar nimeni nu a reușit să-l vadă sau să rețină detaliile automobilului care ar putea ajuta la identificarea sa.

Membrii familiei Apostol au reușit să iasă vii din mașina care s-a răsturnat de mai multe ori dar nu și nevătămați. Neculai Lucian, soția sa și fiul lor de 10 ani au ieșit cu câteva răni, nu foarte grave, dar micuța Irina și-a pierdut mâna stânga în urma accidentului și a rămas cu răni foarte grave.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Fetița familiei Apostol, inițial, a fost transportată de urgență la spitalul Castellaneta dar din cauza rănilor foarte grave a fost apoi transportată la spitalul Policlinico din Bari unde medicii au fost nevoiți să facă mai multe intervenții la nivelul craniului. Irina se află acum în afara oricărui pericol dar va trebui să trăiască tot restul vieții cu traumele acestui accident care a lăsat-o fără mâna stânga.

Familia Apostol, cu ajutorul biroului de avocatură 3A, cere acum să se facă dreptate pentru micuța Irina și lansează un apel de ajutor pentru oricine a văzut ceva în acea seară de sâmbătă, 24 iunie 2017, pe Strada Statală 7 Laterza-Castellaneta, în jurul orei 22:20. Orice informație poate fi utilă pentru găsirea infractorului.

Procuratorii au deschis o anchetă în acest sens iar de investigații se ocupă acum carabinierii din localitatea Castellaneta care au declarat că „dacă automobilistul vinovat de acest accident s-ar fi oprit, ar fi fost arestat imediat dar, din păcate, accidentul a avut loc într-un loc întunecos și a fost greu să se adune informații utile de la persoanele implicate în acest eveniment nefericit.”

Sursa: La Repubblica

Distribuie acest articol