Un tată din Italia a încercat să-și salveze fiul care s-a aruncat în fața trenului. Au murit amândoi sub ochii mamei

O tragedie greu de descris în cuvinte s-a petrecut la Senigallia, în provincia Ancona, unde un tată și fiul său au decedat după ce au fost loviți de un tren de marfă. Tatăl a încercat să-și salveze fiul care hotărâse să se sinucidă, dar a fost ucis și el de tren. Totul s-a petrecut sub ochii mamei, prezentă la întreaga scenă, precizează Nanopress.

Cele două victime erau din Perugia și petreceau câteva zile de vacanță pe malul mării Adriatice.

Doi oameni uniți nu numai prin același sânge, ci și prin același destin. Tatăl, în vârstă de 63 de ani și fiul, de 26 de ani, au murit după ce au fost loviți de un marfar în apropierea gării din Senigallia.

O poveste deosebit de tristă, cea a unui tată care încerca să-l convingă pe fiul său să nu-și ia viața, așa cum amenința să facă. Din păcate, însă, lucrurile nu au mers cum s-a sperat și trenul nu numai că l-a lovit în plin pe tânărul de 26 de ani, dar l-a ucis și pe tatăl care făcea tot posibilul să-și salveze fiul de la moarte.

Agenții de la Polfer (Poliția Feroviară) ar fi declarat, după o primă reconstituire a faptelor, că tânărul a început să alerge pe calea ferată, în direcția trenului care venea spre el, strigând că vrea să se sinucidă. Tatăl, care se afla în apropierea lui, alerga încercând să-și oprească fiul înainte de a fi lovit de tren. Finalul a fost unul îngrozitor și totul s-a petrecut sub ochii neputincioși ai mamei. Femeia a fost martoră la întreaga scenă.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Corpurile fără viață ale celor doi bărbați au fost găsite în două locuri foarte diferite: cel al tânărului a fost găsit în direcția Ancona, în timp ce cel al tatălui a fost găsit la aproximativ 10 metri spre nord.

Deși echipele medicale au sosit imediat la locul accidentului cu două ambulanțe, nimeni și nimic nu i-a mai putut salva. De asemenea, au fost prezenți pompierii, agenții Polfer și carabinierii care au demarat imediat cercetările.

Ceea ce trebuia să fie o vacanță liniștită s-a transformat într-o tragedie imensă

Mama și fiul au ajuns la Senigallia cu câteva zile înainte de tatăl care a venit mai târziu. Pe 15 august, când în sfârșit a luat concediu, li s-a alăturat pentru a petrece câteva zile împreună. Cei doi părinți mai au împreună o fiică, chiar dacă aceasta pare să nu fi fost în vacanță cu familia.

O tragedie survenită din cauza unei depresii, o boală cumplită de care suferea de ceva vreme tânărul de 26 de ani. Deși părinții nu mai trăiau împreună ca soț și soție, ei făcuseră totul pentru a nu-și lăsa fiul singur și a înfrunta împreună acest rău teribil care îl chinuia.

Distribuie acest articol