Teatrul Național din Iași a fost votat al doilea cel mai frumos din lume

Al doilea teatru ca frumuseţe din lume este Teatrul Naţional din Iaşi, România. Cel puţin asta reiese dintr-un clasament realizat de televiziunea britanică BBC. Instituția ieșeană a concurat cu celebrul Bristol Hippodrome din Marea Britanie, Teatro La Fenice din Veneţia și Palais Gariner din Paris.

În topul BBC, Teatrul Naţional din Iaşi figurează alături de instituţii culturale din Paris, Londra, San Francisco, Veneția, Bristol şi Vicența. În căutarea celor mai frumoase teatre din lume, cei de la BBC s-au îndrăgostit pe loc de frumoasa clădire din Iaşi şi au inclus-o într-un top realizat cu ocazia „Zilei mondiale a teatrului”.

Teatru Național „Vasile Alecsandri” din Iași

Actuala clădire a Teatrului Național din Iași a fost construită pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară. A fost proiectat de arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer, care au proiectat construcţii similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich.

Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.

În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821 – 1890).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din topul „Seven theatres that take your breath away” mai fac parte teatrele Bristol Hippodrome din Bristol, Marea Britanie, Teatrul Olimpic din Vicenza, Italia, Teatro La Fenice, din Venezia, Italia, Palais Gariner, din Paris, Globe Theatre, din Londra, War Memorial Opera House din San Francisco, SUA.

Distribuie acest articol