Scriam zilele trecute într-un articol că, potrivit statisticilor, 99,7% din românii din Italia sunt oameni cinstiți și că noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a le arăta că eforturile lor, munca, talentul și pasiunile lor, nu trec neobservate și, mai ales, nu sunt umbrite de faptele conaționalilor noștri infractori.
Și iată că astăzi ni s-a oferit o astfel de posibilitate, datorită ziarului online La Gazzetta di Lucca, care ne povestește despre o întâmplare unde protagonista a fost o româncă de 37 de ani, din Massarosa, provincia Lucca, în Toscana.
Românca a contactat prin telefon prefectura din Lucca pentru a întreba cum ar putea rezolva o problemă de natură personală, fiind acuzată cu câteva zile înainte de o presupusă posesie de droguri, ceea ce s-a dovedit apoi că nu era adevărat.
La celălalt capăt al liniei, de la prefectură, vorbea Graziella Sironi, 52 de ani, angajată a prefecturii din Lucca, care s-a oferit să ajute femeia română să-și rezolve problema, în schimbul sumei de 500 de euro, ulterior suma fiind redusă la doar 280 de euro.
După acest episod, românca s-a adresat direct carabinierilor care, la rândul lor, au îndrumat-o spre Garda de Finanțe din Viareggio, unde investigatorii au primit-o cu brațele larg deschise, organizând astfel o întâlnire cu angajata prefecturii, în Piazza Napoleone.
Întâlnindu-se între patru ochi, românca noastră și doamna Sironi au parcurs câteva sute de metri pe jos în căutarea unui loc mai retras și, odată găsit locul în via San Giorgio, a avut loc plata serviciului ilegal oferit de angajata prefecturii, moment în care au intervenit imediat carabinierii și au arestat-o pe italianca în vârstă de 52 de ani.
Graziella Sironi a mai fost condamnată în trecut, din câte se pare, pentru uz de fals în certificate și tentativă de trufă, în momentul de față aflându-se în arest la domiciliu și în așteptarea scrisorii de concediere de la prefectură.
De acum, nu ne mai rămâne decât să auzim cât mai multe cazuri de acest gen și să încercăm să demonstrăm, măcar nouă înșine dacă nu tuturor, că avem mai mult de oferit, ca popor, decât hoți, criminali și alte tipuri de infractori, și că oriunde am merge în lume, suntem o valoare pentru acel loc și nu o pagubă.