Traficant de droguri sicilian arestat în România, se dădea drept muncitor onest în construcții

Salvatore Valenti, în vârstă de 50 de ani și originar din Sicilia, era căutat de polițiștii italieni pentru trafic de droguri pe teritoriul Italiei, dar se pare că a reușit să fugă de cătușe și s-a ascuns în România. Infractorul a fost găsit în Târgoviște, județul Dâmbovița, unde se dădea drept muncitor onest în domeniul construcțiilor.

Valenti a fost prins de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urmă cu circa două săptămâni chiar în municipiul Târgoviște, unde italianul încerca să se camufleze ca muncitor la o firmă de construcții din oraș, scrie Adevărul.

„Urmărit internaţional, depistat de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Târgovişte, un bărbat, de 50 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri. Bărbatul a fost reţinut şi prezentat în faţa magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti, faţă de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.

Valenti arestat de polițiștii români. Sursa: adevarul.ro

Italianul a fost reținut așadar în data de 27 septembrie, în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul din Caltanissetta și dus în fața judecătorilor Curții de Apel Ploiești, care au dispus arestul preventiv pentru acesta timp de 30 de zile. Bărbatul și-a dat apoi acordul pentru a fi predat autorităților din țara sa natal, unde va fi judecat și încarcerat.

„Valenti Salvatore consimte să fie predat autorităţilor judiciare din Italia, în baza a mandatului european de arestare emis la data de 22.07.2019 de autorităţile judiciare din Italia, respectiv de judecătorul de cercetări preliminare de pe lângă Tribunalul din Caltanissetta”, conform portalului instanţelor de judecată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Traficantul italian a fost închis în arestul Poliției Dâmbovița până la finalizarea formalităților, fiind apoi să fie predat autorităților italiene care îl anchetează pentru „asociaţie în scopul traficului ilicit de substanţe stupefiante şi trafic ilicit de substanţe stupefiante”, se arată la Curtea de Apel Ploiești. Nu există dovezi că Valenti ar fi făcut trafic de droguri și pe teritoriul țării noastre, cât timp a locuit în România, au mai precizat autoritățile române.

Te-ar mai putea interesa și:

Distribuie acest articol