Numărul îngrijitoarelor românce de bătrâni din Italia este unul imposibil de stabilit cu exactitate, din cauza numeroaselor femei care acceptă să lucreze la negru, de multe ori pe salarii de mizerie și fără a beneficia de drepturile pe care statul italian le oferă celor ce practică această meserie. Dar este oare numai vina lor, a îngrijitoarelor, că muncesc ani de zile fără forme legale într-o țară unde încheierea unui contract de muncă se poate face relativ simplu, românii fiind cetățeni comunitari?
Flavia este o femeie română ajunsă în Italia cu 12 ani în urmă
Din motive personale nu a fost de acord să-i folosim numele adevărat sau alte date care să conducă la identitatea sa, de aceea vom fi generici. Locuia undeva în sudul țării noastre și viața ei era din ce în ce mai grea din punct de vedere economic, de acest motiv a decis, precum alte milioane de români, să plece la muncă, în străinătate.
„Aveam o prietenă din oraș de la noi, lucrasem împreună și o cunoșteam foarte bine”, ne-a povestit Flavia. „Știam că în ultimul timp era în Italia și găsise de muncă la multe femei, așa că n-am stat prea mult pe gânduri și am apelat la ea, credeam că e o persoană care ajută din bunăvoință alte persoane aflate la nevoie. În fine, mi-a spus că mă va ajuta cu un loc de muncă la îngrijit bătrâni, că voi fi bine plătită și că nu voi avea de făcut mare lucru, mai mult companie. Nu că m-aș fi speriat de muncă, dar vă spun exact cum mi-a explicate a că va fi. Am plecat astfel spre Italia, mai exact în provincia Brindisi.”
În Italia Flavia a aflat că nimic nu este gratis, totul se plătește, chiar și ajutorul oferit de o „prietenă”
„Odată ajunsă acolo, prietena mea m-a dus undeva la țară și m-a cazat în casa unui italian unde mai erau 5-6 femei, toate românce și toate în așteptarea unui loc de muncă. M-am mirat, nu era ceea ce mă așteptam, apoi am aflat că practic era un fel de trafic de badante, prietena mea aducea femei din țară pe care le plasa la diferite locuri de muncă în schimbul unor sume de bani. Acum 12 ani lua 200 de euro pe locul de muncă, banii îi primea și de la familia care avea nevoie, și de la noi. În casa unde ne cazase trebuia să plătim totul, cazare, mâncare, nu era nimic gratuit. La două, trei zile, prietena mea venea la noi și ne certa că e vina noastră dacă nu ne găsește de lucru, că nu suntem capabile să muncim. Și un număr de telefon dacă ne dădea ne lua bani. Eu i-am plătit 100 de euro că mi-a dat un număr de telefon de la un loc de muncă.”
În cele din urmă Flavia și-a găsit de lucru și a plecat. Problemele nu au luat sfârșit, la locul de muncă era exploatată, muncea mult pe bani puțini, fără un contract de muncă, nu primea de mâncare și era certată atunci când folosea dușul. Nu știa încă limba italiană prea bine, prin urmare s-ar fi așteptat ca prietena care i-a găsit de lucru să vorbească cu patronii odată ce o plătise, să le spună că trebuia să mănânce, să se spele, să se odihnească, că e om și are și ea necesitățile ei primare, dar odată ce a luat banii pe femeia în care ea avusese inițial încredere nu a mai interesat-o de soarta ei.
Vina e împărțită, de o parte românii care fac „trafic de badante”, de cealaltă familiile care au nevoie și care nu respectă nicio regulă privind drepturile lucrătoarelor
Flavia nu a stat prea mult la primul loc de muncă și a plecat, a găsit alte posturi, dar peste tot s-a întâlnit cu „gașca traficanților”, așa cum ea îi definește: „Acaparaseră toată zona, cum apărea un loc de muncă ei luau legătura cu familia și nu puteai intra la lucru până nu acceptai condițiile lor, atât ale familiei care avea nevoie de o îngrijitoare, cât și ale traficanților”, ne-a povestit femeia. „Dacă nu le acceptai condițiile lor, ale familiilor, cum ar fi plată puțină și muncă multă, își luau altă îngrijitoare, că aveau de unde. Îi contactau pe traficanții ăștia care aveau mereu vreo femeie disperată, ce căuta de lucru și aduceau imediat pe alta.”
Ceea ce ne-a povestit Flavia s-a întâmplat cu 12 ani în urmă, dar am fost curioși să aflăm cum este situația în prezent
„E și mai rău”, ne-a mărturisit femeia, „suntem tratate ca niște animale duse la piață. S-au apucat și italiencele să facă trafic, dau locuri de muncă și iau bani, totul la negru, bineînțeles. Iar prietena mea care m-a adus nu mai este, că s-a îmbolnăvit grav, dar așa zisa afacere pe care o avea a preluat-o fata ei care aduce acum și femei din Republica Moldova, în aceleași condiții în care am fost adusă și eu.”
„Aici, în Puglia cel puțin, nu mai găsești un loc de muncă de Doamne ajută, familiile nu fac contract sau dacă din fericire dai peste niște oameni mai buni îți fac, dar nu așa cum prevede legea, ci la ore mult mai puține, ca să plătească mai puține contribuții la stat. Dacă nu-ți convine, nu-i nici o problemă pentru ei, sună la traficanți și o aduc pe alta. Eu în ultimii 5 ani doar o lună de zile am lucrat cu contract de muncă.”
Umilite, gonite și amenințate
Așadar, pe lângă problema traficanților care își însușesc în mod ilegal bani pentru pentru locurile de muncă, Flavia spune că mult mai gravă este atitudinea familiilor italiene față de îngrijitoare: „Când stai în casă la ei și îți dau un salariu de 700 de euro lunar, tu muncești practic 24 de ore din 24, pe 23 de euro pe zi. Te trezesc la orice oră din noapte sau te cheamă să îngrijești o bătrână iar la masă te trezești că trebuie să gătești pentru toată familia. Când începi să îți ceri drepturile conform legislației, te gonesc din casă. În momentul ăla vin 4-5 membri ai familiei, ca să fie mai mulți de față și să te sperie, te amenință, ridică mâinile mai să-ți dea palme și îți spun: Questo è il tuo lavoro e lo devi fare! (Asta-i munca ta și trebuie să ți-o faci!) îți convine bine, dacă nu, poți să pleci, ba chiar de multe ori te cerți cu ei să-ți dea salariul pe ultima lună lucrată.”
Autoritățile sunt la cunoștința acestei situații?
După 12 ani Flavia s-a hotărât să denunțe traficul care s-a creat în jurul locurilor de muncă din Puglia în sectorul casnic, ea este decisă să meargă la Garda de Finanțe și la Inspectoratul Teritorial de Muncă, deoarece „carabinierii de aici cunosc foarte bine situația, dar nu i-au nicio măsură”, ne-a spus femeia care a adăugat: „În aceste rețele de trafic sunt implicați de multe ori și funcționari din primăriile din localitate, precum asistenții sociali de exemplu, ei cunosc familiile și ajung ușor la cunoștința unor locuri de muncă pe care le plasează traficanților care fac rost de o persoană. Apoi fiecare își primește partea.”
„Abia se iese din perioada de izolare, la începutul lunii mai, merg peste tot și denunț, nu mai suport nici traficul care se face și nici familiile care te acuză uneori de furt doar ca să scape de tine atunci când văd că începi să îți ceri drepturile, care exploatează la greu munca noastră, a îngrijitoarelor”, ne-a destăinuit Flavia, care a luat legătura și cu presa italiană.
„Și în timp de pandemie cu coronavirus, îngrijitoarele continuă să lucreze la negru și să asiste bătrânii din casele private, cine nu respectă regulile familiilor și ale traficanților rămâne fără un loc de muncă”, spune reporterul italian de la Rai News într-un video în care Flavia a prezentat situația îngrijitoarelor din Puglia și pe care îl puteți vedea aici.
Umilințe, riscul de a se îmbolnăvi fizic și psihic, epuizare, o pâine câștigată greu de mulți români plecați departe de casă în ultimele decenii
Sărăcia și teama că ziua de mâine îi va prinde fără nimic pe masă au făcut ca românii să devină pentru întreaga Europă o forță de muncă ieftină și la îndemâna tuturor. În ultimii zeci de ani conaționalii noștri au devenit sinonimi cu meseriile de badantă, zidar, culegător de căpșuni și de sparanghel. Occidentalii îi preferă pentru că românii nu se plâng, muncesc mult pe bani puțini și sunt rezistenți la orarii de lucru extenuante. Libertatea de mișcare s-a transformat pentru români în migrație pentru supraviețuire, iar ceea ce pare a fi un privilegiu al muncii pentru săraci este doar un mijloc potrivit de îmbogățire pentru cei bogați.
