Tragedie în Italia, tânăr român înecat în mare. Emanuel era în vizită la prietenii săi

Un tânăr român în vârstă de 30 de ani s-a înecat în mare sâmbătă, 7 august, la Lido degli Scacchi, în provincia Ferrara. Bărbatul locuia în prezent în Germania și era venit în vizită la prietenii săi, relatează Gazzetta di Mantova.

O zi de relaxare și de distracție împreună cu prietenii s-a transformat pentru Emanuel Pînzari în ultima zi din viața sa. Era puțin după ora 13:00 când, împreună cu alți trei conaționali care locuiesc la Mantova, a decis să facă o baie în mare. Din nefericire, în orarul respectiv salvamarii sunt în pauză de masă.

Deși niciunul dintre cei patru nu știa să înoate, s-au apropiat mult de stânci, ajungând într-o porțiune cu apă foarte adâncă. La un moment dat, Emanuel a dispărut sub apă. Prietenii săi au început să-l strige și să se agite, iar strigătele lor au atras atenția lui Luca Cavallari, un salvamar care se afla în timpul liber și se relaxa pe plajă. Acesta din urmă a sărit imediat în barca cu vâsle și a ajuns în zona în care se aflau tinerii români.

Salvamarul italian l-a găsit în câteva clipe pe Emanuel, care plutea inconștient, pe burtă, cu capul sub apă. Ajutat de un alt salvamar și de alte persoane l-a urcat pe barcă și l-a transportat pe plajă. Pe țărm, cei doi salvatori au început imediat practicile de resuscitare cardio-pulmonară, alternând cu masajul cardiac.

De la spitalul Santa Maria delle Croci din Ravenna a sosit în zbor elicopterul-ambulanță, precum și salvarea cu echipajul medical de la 118. După aproape o oră de încercări disperate de a-i salva viața, medicul a fost constrâns să declare decesul tânărului român.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Nu există cuvinte. Sunt alături de rudele și prietenii acestui tânăr” – a spus Gianfranco Vitali, proprietarul satului de vacanță Holiday Village Florenz unde s-a petrecut tragedia. „Trebuie să fim foarte atenți în mare, mai ales dacă nu știm să înotăm. E dureros și inacceptabil. Era și un steag roșu care interzicea scăldatul, pentru că salvamarii erau în pauză. O durere enormă pentru toată lumea”, a mai adăugat Vitali.

Distribuie acest articol